Măsuri de ordine și siguranță publică Joi, 21 Decembrie 2023, începând cu ora 19:45, pe stadionul CFR „Dr. Constantin Rădulescu” din municipiul Cluj-Napoca, va avea loc partida de fotbal dintre echipele F.C. CFR 1907 Cluj și A.S.F.C. Universitatea Cluj, în cadrul Superligii.

Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a acestui eveniment sportiv, peste 300 de jandarmi, alături de colegii din celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor lua măsuri de prevenire și descurajare a potențialelor incidente pentru deplasarea în condiții de siguranță a suporterilor la și de la stadion precum și pentru asigurarea unui climat de siguranță la nivelul municipiului Cluj – Napoca. În acest context, conform prevederilor Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, spectatorii sunt obligați să respecte cu strictețe măsurile stabilite de organizator și forțele de ordine, pe trasele de deplasare către/de la locurile de desfășurare a competițiilor, în apropierea și în interiorul bazelor sportive. Spectatorii vor avea acces în stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” doar pe baza biletelor sau invitațiilor puse la dispoziție de organizator, începând cu ora 17:45. În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenți ai societății de pază și protecție contractată de organizator. Pentru efectuarea accesului spectatorilor în arena sportivă, personalul de ordine și siguranță al societății specializate de pază și protecție va efectua, în dreptul punctelor JANDARMERIA ROMÂNĂ GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ “ȘTEFAN CICIO-POP” CLUJ-NAPOCA de acces, controlul corporal preventiv și al bagajelor cu scopul de a identifica și reține potențiale obiecte și materiale interzise conform art. 10 din Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, pe care spectatorii încearcă să le introducă în arena sportivă. Conform prevederilor legale în vigoare, spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care prin natura lor pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă. Este interzisă introducerea sau afișarea de bannere, inscripții sau alte mijloace de publicitate vizuală care incită la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență. De asemenea accesul persoanelor cărora le-a fost interzisă intrarea la asemenea genuri de manifestări sportive prin sancțiuni complementare, al persoanelor care se află în stare vădită de ebrietate sau se află, în mod evident, sub influența substanțelor halucinogene, este interzis conform prevederilor legale în vigoare. Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranță a evenimentului sportiv, Jandarmeria adresează spectatorilor următoarele recomandări: – să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces (18.30), pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă; – să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură; – în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forţelor de ordine din zonă; – părinţii să supravegheze cu atenţie sporită copiii. Totodată, recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente, cu mențiunea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancționată cu fermitate de către forțele de ordine. De asemenea, în incinta arenei sportive este interzisă scandarea sau afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă precum și folosirea articolelor pirotehnice de orice fel. În cadrul măsurilor de ordine și siguranță publică specifice desfăşurării competiţiilor sportive, în data de 21.12.2023, între orele 17.30 – 23.00, se pot aplica restricții de circulație, în funcție de fluxul auto și pietonal, pe următoarele străzi, cu excepția riveranilor: Ø str. Romulus Vuia de la intersecția ”7 Străzi”pănă la intersecție cu str. Buhuși; Ø str. Gruia de la intersecția ”7 Străzi” pănă la intersecție cu str. 11 Octombrie; Ø str. Miron Costin intersecție cu str. Cetății; Ø str. Lăpușului intersecție cu str. Cetății; Ø str. Lăpușului intersecție cu str. Gruia; Ø str. Trâmbițașilor intersecție cu str. Gruia; Ø str. Romulus Vuia intersecția cu str. Tăietura Turcului; Ø str. 11 Octombrie intersecție cu str. Romulus Vuia; Ø str. Tăietura Turcului intersecție cu str. Vântului; Ø str. Emil Racoviță; Ø str. Migdalului intersecție cu str. 16 Februarie; Ø str. Lemnului intersecție cu str. Fierului; Ø str. Locomotivei intersecție cu str. Fericirii; Ø str. Romulus Vuia intersecția cu ”7 Străzi”; Ø str. Baia Mare intersecție cu str. Cetății; Ø str.C.A. Rosetti de la str. Eremia Grigorescu până la str. Rahovei; Ø str. Magaziei intersecție cu str. Conductorilor; În conformitate cu prevederile art. 15 lit. c) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, vă informăm că în data de 21.12.2023, în intervalul orar 17.30 – 23.00, este interzisă desfacerea și comercializarea băuturilor alcoolice, în zona apropiată a stadionului CFR „Dr. Constantin Rădulescu” din municipiul Cluj- Napoca.

Radu Ștefan