Săptămâna trecută am participat la un vernisaj de pictură extrem de original și, mai ales, originar. Lucrările regretatului pictor arădean Vasile Varga au fost expuse la sala de expoziții ”Relicvar” de pe str. Târnavelor nr. 4, la subsolul bisericii ortodoxe Sf. Prooroc Ilie. Curatorii expoziției sunt Vasile Istrate și Andrei Ispas, iar expoziția poate fi vizitată de public până pe 31 ianuarie 2024. Titlul expoziției poartă o denumire, ca o promisiune ”Rămâne de văzut”, ce reprezint un legământ adresat de pictor privitorului, dar și o certitudine pentru iubitorul de artă, care va înțelege mesajul artistului, dacă îi vede și percepe la propriu opera. Vasile Varga este un pictor puțin cunoscut clujenilor, iar efortul curatorilor trebuie apreciat. Au reușit să adune tablouri din opera artistului selectate cu acribie din casa artistului de la Lipova, care exprimă forma mentis o totalitate a ideilor în culori și desen alb-negru ale lui Vasile Varga. Tablourile te atrag printr-un neoipresionism al culorilor fascinant, dar și prin pointilismul pictorului care focusează privitorul în congruențe provocatoare ale culorilor. Planurile sunt suprapuse prin forța penelului, ce colorează, parcă nu pânza, ci ochiul care le observă. Este o reîntoarcele inițiatică la rădăcinile pastelului. ”Rămâne de văzut” și este o tentație a unei lumi aglutinate de un trecut peremptoriu, care își caută propria identitate. În tabouuri m-am regăsit în copilăria mea. De fapt, aceste tablouri te transpun într-o lume translucidă a posibilităților unei pubertăți sentimentale. Este despre rădăcini ascunse ale sufletului și materiei. Se pictează trecutul fiecăruia în culori puternice, care ating sensibilitatea fiecăruia. Descoperi în expoziție o conguență dintre pictor și privitor prin forța emoției sensibile. Portretele și autoportretele lui Vasile Varga emoționează prin construcția unor fizionomii interbelice și postbelice atinse de frământările epocii complicate în care a trăit artistul, dar și a bolilor fizice și morale a unui timp ”proustian”, care părea că nu mai are răbdare cu oamenii . Portretele sunt ”personaje” parcă decupate din ”Moromeții” lui Preda. De remarcat sunt sugestiile transmise, nu de florile pictate de artist, ci de vazele care le susțin prin transpareța sugerată a luminii discrete, care atrage mai mult decât florescența.
Vasile Varga s-a născut pe 14 martie 1921, în satul Ususău, județul Arad. După finalizarea studiilor liceale frecventează muzeele Toma Stelian și Krikor Zambaccian. La 24 de ani, se reîntoarce la Lipova, unde se apucă cu pasiune de pictură și de studiu în domeniul artelor vizuale. A citit cu asiduitate volumele de istoria artei semnate de George Oprescu și îndrăznește a-i scrie și a-i solicita sprijinul celebrului istoric de artă, pentru a ajunge la București în vederea specializării într-ale picturii. George Oprescu, în 1948, îl angajează pe Vasile Varga la Muzeului „Toma Stelian”.Se înscrie la Institutul de Arte, unde va avea calitatea de student audient, la care va renunța după doar trei luni, din pricina faptului că atunci comuniștii introduceau ideologia realismului socialist. Vasile Varga se hotărăște să o ia pe cont propriu, purcede la studiu personal al picturii. După 1989, Vasile Varga, împreună cu soția, istoricul de artă și cercetătorul Eleonora Costescu, se mută la Lipova, unde pun bazele unei fundații care are ca miză înființarea unui centru de studiu dedicat tinerilor dornici să se formeze în domeniul artelor. E ”locul ales” unde pictorul se reîncarcă moral și spiritual la izvoare. Moare în 2005, lăsând o operă demnă de a fi prezentată publicului larg și breslei din care a făcut parte. Acum lucrările lui Vasile Varga se află în casa sa memorială din Lipova, intrată în patrimoniul primăriei, dar nu a fost amenajată de autoritățile locale. Sperăm ca această casă memorială să devină cu adevărat un muzeu de artă recunoscut în România. 
Expoziția clujeană ”Rămâne de văzut” este și o modalitate de a face cunoscută opera și memoria marelui pictor Vasile Varga, pentru a intra în neuitare, iar curatorii Vasiel Istrate și Andrei Ispas au reușit să ofere Clujului una dintre cele mai interesante și originale expuneri ale artei românești autentice, care inspiră tinerele generații. E un expozeu al meditației asupra culorii și mesajului adresat pictorilor contemporani și iubitorilor de artă debusolați de deconstructivism. Expoziția Vasile Varga ne arată cum se poate realiza o arhitectură a culorii în peisajul picturii contemporane. În catalogul expoziției descoperim un adevărat ”momento mori” celest a operei pictorului. ”Expoziția de la Relicvar nu este despre lucrările lui Varga, ci despre metoda sa. Opera lui Vasile Varga nu poate fi cunoscută doar din lucrări ci este nevoie de o atentă analiză a caietelor sale care sunt documentate cu acrivie științifică. Acolo Varga își dezvăluie procesul, îl pune pe tavă, neavând nimic de ascuns, nimic ” doar pentru sine”, spre deosebire de artiștii de astăzi care creează un „mister„ în jurul propriei persoane ascunzându-și metoda de lucru. Tot ceea ce descoperă vrea să împărtășească tuturor pentru ca și alții să se folosească. Varga arată care sunt punctele slabe ale fiecărei lucrări, fiind extrem de critic cu sine. Procesul căutării îndelungate este un lux pe care artistul contempran nu și-l mai poate permite, el fiind doar o verigă dintr-un lanț, având rolul de a ”produce”. Vasile Varga a avut tot timpul îndoieli, a supus unei aspre critici orice rezultat obținut cu un mare efort. Dacă într-o primă fază el a dorit să descopere metoda marilor înaintași, până la urmă a căutat și o cale proprie, nouă, adaptată vremurilor sale. Nu a avut pretenția că a reușit deplin. Dar, folosindu-ne de o expresie des întâlnită în caietele sale, în ce măsură a reușit aceasta, -rămâne de văzut”. Iată ce scria la maturitate pictorul ”Nimic nu poate înlocui inspirația, harul. Dar cunoștințele profesionale au și ele valoarea lor. Sunt curios dacă îmi vor folosi la ceva, când voi avea inspirație, dacă voi mai avea vreodată” (Caiet IV, pag. 130 ). Vasile Varga prin forța penelului îmi aduce aminte de doi pictori viguroși de la școala lui Ciupe, mă refer la Al. T. Țion și Viorel Nimigeanu. Vă recomand să vizitați expoziția petnru că vă veți regăsi la izvoarel artei și veți pleca cu forța gândului transmis celorlalți în îmăpărtășie. Întreaga operă a lui Vasile Varga este o autentică ”teandrie”, care leagă prin culoare sufletul omului de cer. Vă spun sincer: ”Rămâne de văzut”.
Ionuț Țene
