Parlamentul ucrainean a adoptat vineri un act normativ prin care sunt revizuite mai multe legi care privesc drepturile minorităţilor naţionale, ţinând cont de recomandările Comisiei de la Veneţia şi de criteriile Comisiei Europene pentru lansarea negocierilor de aderare a Ucrainei a UE, pentru îndeplinirea acestor criterii fiind adoptate de asemenea două acte normative legate de combaterea corupţiei, relatează agenţia Reuters şi publicaţia ucraineană European Pravda.

Potrivit unui comunicat emis de Rada Supremă de la Kiev (parlamentul ucrainean), actul normativ „asupra amendamentelor aduse unor legi ale Ucrainei pentru luarea în considerare a evaluării experţilor Consiliului Europei şi organismelor sale privind drepturile minorităţilor (comunităţilor) naţionale în unele zone” revizuieşte şapte legi, respectiv legea asupra autoguvernării locale în Ucraina, legea asupra educaţiei superioare, legea educaţiei, legea privind asigurarea folosirii limbii ucrainene ca limbă de stat, legea asupra educaţiei secundare generale cuprinzătoare, legea asupra minorităţilor (comunităţilor) naţionale şi legea presei. Aceste legi conţin prevederi legate de unele aspecte ale respectării drepturilor minorităţilor naţionale în sferele educaţiei şi folosirii limbilor minorităţilor.

Actul normativ adoptat vineri oferă un echilibru între respectarea corespunzătoare a drepturilor minorităţilor naţionale şi interesele Ucrainei şi ale cetăţenilor săi de protejare a limbii de stat, afirmă parlamentul ucrainean în acelaşi comunicat.

În urma amendamentelor adoptate prin acest act normativ, instituţiile de învăţământ superior private vor avea dreptul să-şi aleagă liber limba de studiu dacă aceasta este una din limbile oficiale ale Uniunii Europene, dar vor trebui să asigure că persoanele înscrise în aceste instituţii studiază şi limba de stat a Ucrainei, ca disciplină academică separată.

De asemenea, în clasele (grupele) care studiază în limbi ale minorităţilor naţionale care sunt limbi oficiale ale Uniunii Europene, dreptul de a folosi respectiva limbă a minorităţii naţionale în procesul de învăţământ va fi garantat împreună cu limba de stat a Ucrainei.

Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale ale căror limbi sunt limbi oficiale ale Uniunii Europene şi care şi-au început ciclul de învăţământ secundar înainte de 1 septembrie 2018 în limba respectivei minorităţi naţionale vor avea dreptul să-şi continue procesul educaţional până la încheierea ciclului lor de învăţământ secundar conform regulilor aplicate înaintea intrării în vigoare a legii privind „protejarea funcţionării limbii ucrainene ca limbă de stat”.

Un parlamentar ucrainean care a contribuit la redactarea actului normativ adoptat vineri, Volodimir Viatrovici, a precizat că niciuna din noile prevederi nu se vor aplica limbii ruse, întrucât aceasta este limba statului agresor.

NapocaNews