Premierul ungar, Viktor Orban, a calificat din nou joi invazia rusă a Ucrainei drept o „operaţiune militară”, repetând formula folosită de Kremlin, scrie AFP, conform Agerpres.

„Este vorba despre o operaţiune militară atâta timp cât nu a există o declaraţie de război între cele două ţări”, a declarat liderul naţionalist în cadrul conferinţei sale de presă anuale.

„Când ruşii vor declara război Ucrainei, atunci va fi război”, a adăugat Viktor Orban. „Strict vorbind, să ne bucurăm câtă vreme nu este război. Dacă e război, este mobilizare generală şi nu doresc asta nimănui”, a mai spus el.

Viktor Orban este singurul lider european care a păstrat legături strânse cu Kremlinul după ofensiva rusă din Ucraina. Orban şi Putin s-au întâlnit la Beijing pe 17 octombrie pentru a discuta despre cooperarea energetică.

La începutul lui decembrie, Orban a făcut uz de dreptul său de veto în cadrul UE pentru a bloca un ajutor european de 50 de miliarde de euro în favoarea Kievului.

El s-a abţinut de la vot în legătură cu decizia de a deschide negocieri privind aderarea Ucrainei la UE, spunând că se opune acesteia, dar că alţi lideri europeni l-au convins să nu o blocheze.

NapocaNews