Când am împlinit 50 de ani, un ziarist mi-a luat un interviu și i-a pus titlul „Am trăit prea mult”, fiindcă eu așa i-am spus, gândindu-mă la Iisus, care a trăit 33 de ani, sfârșind pe cruce, la Eminescu, care a trăit 39 de ani, sfârșind într-un ospiciu de nebuni, la Mozart, care a trăit 35 de ani, murind în dizgrație regală,  la Labiș, care a trăit 21 de ani, sfârșind sub roțile unui tramvai, la generația „poeților blestemați”, unul și unul, care au trăit sub 50 de ani, la Urmuz, care s-a sinucis de tânăr, ca și la zecile de avangardiști, care nu au mai putut rezista, au sfârșit cu lumea asta prin sinucidere sau moarte timpurie.

Mă simțeam prost că am trăit mai mult ca ei. Eram plin de o rușine cosmică. Dar mă gândesc acum, când am trăit mai mult ca acel novice, ce minunată ar fi fost lumea dacă Iisus trăia 80 de ani! La fel, Eminescu, Mozart, Schumann, Schubert și toate marile valori care s-au stins prea repede?! Sigur era alta, era poate chiar Civitas Innocentiae, pe care o visez, fiindcă toți au fost inocenți, în frunte cu Inocentul Absolut, Iisus.

La 50 de ani aveam o operă închegată, nu spun nu, dacă mă gândesc că am dat lumii Teatrul Respirației, un teatru nou care l-a făcut pe David Esrig să mă numească „un Mrozek al României”, iar pe Vasile Blendea, marele fotograf, „un Lope de Vega al României”. Conceptele pe care le-am lansat atunci, infraestetica și transestetca, au revoluționat istoria esteticii. Așa cum trilogia Există, Chilia și Sophia, a revoluționat trăirea isihastă. De aceea poetul Simón Ajarescu m-a numit „un polihistor sofianic”, fiindcă opera mea mistică era împlinită!

Dar Dumnezeu a avut o alta socoteală cu mine. Nu trăim cât vrem noi, ci cât ne este dat. Dar acest „dat” depinde și de noi. Nu cât trăim contează, ci cum trăim. Secretul este cumpătarea. Am fost cumpătat în toate. Am fugit de politică, de funcții, de titluri premiale, care aduc numai năpaste și în primul rând, umilințe. Viața este plină de suferință și umilințe. Am învățat să nu pun la inimă toate umilințele prin care am trecut în viață.

Dacă trăiam doar 50 de ani, ba chiar și 70, tot n-aș fi ajuns aici, să aud de la un cititor, când am lansat recent la „Gaudeamus” a 124-a carte, Vânturarița. O nouă genrză. Un pelerinaj în rai, că îmi spune „sunteți un al doilea Moise”.  Nu mă sperie o astfel de asociere, i-am spus, dar eu sunt mai prețios ca Moise, fiindcă el a ucis un om, eu n-am ucis pe nimeni (încă!), el și-a alungat fratele, după modelul lui Cain care și-a ucis fratele, pe Abel, eu sunt mai moral decât Moise. Să nu ne fie frică, să nu avem nici un complex, când contemporanii ne acordă un asemenea respect, cum mi l-a dat și poeta Maria Mona Vâlceanu, când m-a numit „un Apostol al României”, fiindcă poporul român are multe valori comparabile cu valorile străine, care se bucură însă de o reclamă cum noi nu aveam, fiindcă trăim încă un complex de margine, nu știm să ne promovăm protocronismul.

Și dacă nu trăiam 80 de ani, ajungem eu să fiu numit de un mare ziarist de investigație, Thomas Csinta, „un Honoré de Balzac al României”? Ba, chiar în ziua mea de naștere, serbată în Galeria de artă Kulterra, vârful de lance al plasticii românești, am primit o „diplomă de excelență” din partea Centrului de Etică și Strategii, care m-a înfiat drept „membru de onoare”, diplomă oferită de poetul și compozitorul Marin Voican, doctor honoris causa al Academiei Dacoromâne, care a imprimat pe ea acest mesaj:

 

GRID MODORCEA

Supranumit ,,OMUL BIBLIOTECĂ” 

Astăzi, 9 Ianuarie 2024, celebrul scriitor Grid Modorcea a făcut împreună cu Planeta Albastră o călătorie cosmică de 80 de rotaţii în jurul Soarelui, iar noi, prietenii, admiratorii şi cititorii… îi urăm din inimă ,,LA MULŢI ANI CU SĂNĂTATE, SĂ FII IUBIT DE CEI DRAGI!”

Dacă maestrul Gheorghe Zamfir a dus în lume numele de ROMÂN… prin ,,sunetul primordial al naiului iniţiatic”  şi l-a ridicat la nivelul ancestral de ,,Renume” prin cele 750 de milioane de discuri vândute (după statistica americanilor), alături de el, în panteonul cultural, stă cu mare cinste inegalabilul GRID MODORCEA cu peste 124 de cărţi publicate, de toate genurile: poezie, proză, eseu, piese de teatru, reportaj, pamflet, dicţionare enciclopedice, cărţi de teatru, de film, de muzică, de artă plastică, pe drept cuvânt supranumit ,,Omul Bibliotecă”.

Am făcut un calcul sumar: paginile cuprinse în toate volumele… care ne dau o cifră impresionantă de 28.275 pagini, iar dacă un om citeşte 30 de pagini pe zi, i-ar trebui 942 de zile, aproximativ 2 ani şi jumătate, iar dacă am pune la socoteală şi  cele peste 5.000 de articole (în zeci de ziare din ţară şi străinătate) şi vizionarea a 47 de filme, fără să exagerez, timpul ar depăşi 5 ani din viaţa unui om ca să-i cunoască monumentala operă.

E întruchiparea Prolificităţii şi a Spiritului Critic. E primul Doctor în arte al Academiei de Teatru şi Film.

Iată cum îl văd eu pe acest titan al scrisului românesc, care ni se destăinuie:

 

Am scris mii şi mii de rânduri: zile, nopţi, ani ne-ntrerupţi,

Şi-n imagini de lumină am dat faimă românilor mei iubiţi…

Am sădit cu dor nestins flori din cuvinte alese, dulce cânt,

Ţara Mamă mi-am slujit în credinţă şi iubesc acest pământ

Care-mi dărui o viaţă… să trăiesc în libertate, să-ndrăgesc

Neamul meu cel românesc,… care-i sfânt, dumnezeiesc!

 

Și la acest eveniment, pregătit cu grijă de Ștefan Vezure, fondatorul galeriei Kulterra, am primit și alte semne de respect, precum o medalie cu însemnul Marea Lojă Națională a României, oferită chiar de Marele Maestru Bartolomeu Săvoiu, general, apoi tot o „diplomă de excelență” din partea revistei „Realitatea”, director Pompiliu Comșa, care îmi acordă premiul de laureat la categoria „Personalitatea anului” (cum mă numise mai an și agenția „Agerpres”), apoi gânduri precum „Grid Modorcea este un fenomen” (scriitoarea Maria Mona Vâlceanu), așa cum m-a numit de mult și regizorul Dan Pița, care, când mă vede, îmi strigă „Fenomenul”, sau alt gând „Tot ce scrie el este pătruns de genialitate” (dramaturgul Dinu Grigorescu), sau „un fenomen ca el se naște la o sută de ani o dată” (Thomas Csinta), sau „chiar dacă e utopie / viață lungă să fie” (umoristul Ion Pecie), nemaivorbind de poezia pe care mi-a închinat-o poeta Elena Armenescu, a cărei creație mistică e izvorâtă direct din Rai. Iat-o:

 

Știam că te voi întâlni

 

Călătoream prin labirint

în forma mea efemeră,

Tu, himeră…

Știam că ești aproape

de ieșirea

din lumea pasageră

 

Speram demult

că te voi întâlni

dincolo de văzut

Înger rebel!

 

Eu

călătoream prin labirint

(așa cum ți-am mai spus)

în forma mea efemeră

Tu, himeră

Știam că ești aproape

de ieșirea

din lumea durerii

Mesageră.

 

Știam

că te voi zări

în spectrul luminos

sărind

În jocul undelor,

mai sus, mai jos…

 

Și-n gândul tău înalt

plin de mister

voi desluși lejer

așa

cum înțeleg fără trufie

mesajul acelui simbol

țesut cu măiestrie

pe covorul fermecat

așternut în frunte, 

drept punte 

spre veșnicie.

   

Dacă am primit atâtea titluri de respect, e posibil să fie adevărate, de ce nu? Dar eu nu mă consider așa, în asociere cu o altă valoare. Eu sunt eu. Cine sunt eu? Cel căruia Dumnezeu i-a făcut o socoteală nelumească și i-a dat misiunea să fie mesagerul unei noi viziuni asupra lumii, asupra religiei și istoriei. Eu am țintit mereu idealul. Și pe acest drum împlinit este posibil ca în viitor, unui alt Honoré de Balzac să i se spună, „ești un Grid Modorcea al Franței”.

Da, așa visez, ca protocronismul să triumfe, ca viitorul să se umple de inocenți, de oameni curați, purificați de orice fel de păcate. Fiindcă aceasta a fost socoteala lui Dumnezeu, să mă facă să scriu Inocentopia, un dicționar al inocenței, apoi Armaghedon revelat, un roman de anticipație, în  care am arătat cum se dă în fiecare om bătălia dintre forțele binelui și forțele răului, cum are loc revelația binelui, adică purificarea, proces descris pe larg în romanul Homo Novus. Aici arăt cum va fi arta de mâine, cu soluțiile pe care le ofer într-un Dicționar utopic.

Toate acestea mi-au determinat să creez utopia Civitats Innocentiae, pe care, ca s-o explic, am apelat la conceptul Omul Neînregimentat, care m-a dus la viziunea dihotomică, Lumea I și Lumea II, adică lumea în care trăim și lumea în care am vrea să trăim, ca toată această limpezime a căii neînregimentate să mă ducă la Profeția O nouă geneză. Și dacă mă înșel, atunci de ce din miile de teologi ai lumii, nimeni nu l-a descoperit în Apocalipsa lui Ioan pe Deus Disidentum, implicit nevoia unei Noi Geneze? Acesta este argumentul suprem prin care îmi întemeiez crezul, viziunea. E o viziune dumnezeiască fără Yahve.

Iar ce scriu acum, când am pășit în al 80-lea an de viață, este pragul de sus, fiindcă mă refer la Ideale, așa se numește cartea cu numărul 125, construită pe baza conceptului de Inel matematic. La sărbătoarea zilei mele de naștere, actorul Mircea Constantinescu a recitat divin un poem definitoriu din această carte: Vânătoarea de inocenți. În acest volum, plin de poeme aforistice, prezint cele trei geneze ale lumii, arăt că înainte de geneza lui Moise, a exista Geneza Îngerilor, care mi-a inspirat ciclul poetic Angelophania, din volumul Îngerul rebel (autobiografic). Iar înainte de această geneză, a fost geneza lui Kal-El, extraterestră, a lui Superman, care a venit de pe planeta Krypton să aducă binele pe pământ, văzând ce dezastre a generat Facerea lui Moise, respectiv barbara civilizație iudeo-creștină (cum poți să mai crezi într-o biserică în care patriarhul ei Kirill, al celei mai mari țări ortodoxe a lumii, binecuvântează cu agheazmă tunurile și obuzele cu care rușii își ucide frații?!).

Acestea sunt conceptele noi pe care le-am introdus în gândire, în conștiința oamenilor, prin cărțile mele. Concepte nepereche, nemaicunoscue, originale, pe care nu le-am mai întâlnit nicăieri, nu le-am găsit în nici o carte, în nici un film SF și pe nici un alt tărâm. Eu trăiesc de mulți ani în Lumea II, în viitor, și din viitor vin cu aceste gânduri în Lumea I, ale cărei valori vreau să le aduc în Lumea II.

Dacă trăiam doar 50 de ani, nu mai ofeream lumii acest dar bogat, ca un arbore al vieții, arborescent, plin de rod, dar Deus Disidentum m-a considerat demn să fiu mesagerul lui, să spun lumii care este calea dreaptă a supraviețuirii. Umanitatea va fi salvată dacă urmează această cale. Am trăit prea mult? Oare ce surprize îmi mai pregătește Vizitatorul meu, ce-mi mai dă să trăiesc și să spun?

 

Grid Modorcea