La proclamarea Anului omagial și comemorativ 2024, grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale a intonat un imn special dedicat tematicilor anului, screie Basilica.ro.

Imnul, compus de Preotul Cristian Alexandru, membru Tronos, vorbește despre suferință și vindecare și invocă ajutorul sfinților doctori fără de arginți.

Anul 2024 este Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți în Patriarhia Română.

Basilica.ro pune la dispoziția celor interesați textul și muzica imnului.


Imnul Anului omagial și comemorativ 2024

versuri și muzică de Pr. Cristian Alexandru

Cu mâna Ta, din cerul sfânt,
Coboară pacea pe pământ,
Tu, Doamne, Bun Vindecător,
Pe creștetul bolnavilor.

Trimite Duhul cel ceresc,
Și Harul Tău, dumnezeiesc,
Și mângâierea Duhului,
În inima bolnavului.

Pe Sfinții fără de arginți,
La cei bolnavi, Tu, să-i trimiți,
Și-n drumul suferinței lor,
Pe îngerul Tău veghetor.

În suferințe și-n necaz,
Le ține, Doamne, cuget treaz;
Și sufletul păzit de rău,
Căci, numai Tu ești Dumnezeu.

Pe Sfântul Tău, Pantelimon,
Primește-l grabnic solitor;
Și pe ierarhul cel sfințit,
Nectarie, ce s-a smerit.

La medici dă-le ajutor,
Cu mâna Ta prin mâna lor,
Lucrează multe vindecări,
Și scapă-ne de supărări.

Bisericii dă-i slujitori
Și oameni binefăcători,
Pe marea vieții să plutim,
Cu toții să ne mântuim.

Descarcă partitura pe notație psaltică.

Ascultă Imnul Anului omagial și comemorativ 2024, în interpretarea Tronos:

https://www.youtube.com/live/9VqMxtRGHQI?si=9klK_KrG_jVyqWzj