Miercuri, 24 ianuarie, începând cu ora 12.00, militari ai Diviziei 4 Infanterie „Gemina” vor participa la ceremonia militară și religioasă dedicată Unirii Principatelor Române de la 1859, care se va desfășura la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Cluj-Napoca.
Detașamentul de onoare va fi format din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, Batalionului 55 Comunicații și Informatică „Napoca” și Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Programul evenimentului va include o slujbă religioasă și depuneri de coroane de flori.
La final, cei prezenți se vor prinde într-om horă a unirii, conform tradiției, în fața Prefecturii Cluj
Totodată, ceremonii publice dedicate acestei sărbători naţionale, organizate în cooperare cu autorităţile publice locale, se vor desfășura și în celelalte garnizoane din zona de responsabilitate a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.
Radu Ștefan
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

