S-a aflat pe surse. Vineri, 2 februarie, va avea loc lansarea oficială inițiativei cetățenești pentru schimbarea Constituției, prin Referendum, în cadrul unei conferințe de presă ce va avea loc la Hotel Marshal Garden din București.

Cu această ocazie, se va prezenta publicului „Coaliția pentru Constituție”, o structură formată din organizații non-guvernamentale și persoane fizice care este inițiatoarea demersului constituțional.

Conform unui comunicat de presă, Coaliția pentru Constituție urmărește revizuirea Constituției în două puncte:

modificarea art. 48 alin. (1) în sensul înlocuirii termenului de „soți” cu sintagma „un bărbat și o femeie”, respectiv introducerea dreptului de a utiliza numerar în orice tranzacții, prin modificarea art. 45 și art. 137.

Deși încă nu a fost făcută publică, R3media a aflat, pe surse, câteva dintre numele care fac parte din Comitetul de Inițiativă care a demarat, în condițiile legii, acest demers.

Astfel, în exclusivitate, am aflat că între cei 15 membri, se numără personalități precum:

Marian Munteanu – lider al studenților din 1990 și al fenomenului civic „Piața Universității”

Mihail Neamțu – scriitor și teolog cunoscut, în România și peste hotare

Dan Puric – regizor, actor și scriitor

Gheorghe Piperea – avocat și profesor universitar, candidat la alegerile europarlamentare

Iulian Capsali – publicist și regizor, om de cultură

Într-o postare facuta pe pagina sa de Facebook în octombrie 2023, liderul AUR, senatorul Claudiu Tarziu, si-a intrebat sustinatorii daca nu este cumva cazul sa declanseze actiunea pentru un nou referendum pe tema familiei, dar si pe tema restrangerii posibilitatilor de plata cu bani lichizi.

„In urma cu cinci ani, pe 6-7 octombrie 2018, avea loc referendumul pentru familie, care a esuat din lipsa de participare la vot, desi peste 90% au raspuns ”da”. Era necesara o prezenta de peste 30% dintre alegatori si nu a fost atins acest prag. La initiativa Coalitiei pentru Familie, care a strins peste trei milioane de semnaturi de la cetatenii romani in acest scop, a fost organizat atunci un referendum pentru modificarea Constitutiei Romaniei in sensul definirii mai clare a notiunii de casatorie ca fiind ”uniunea dintre un barbat si o femeie”.  Asa cum se stie, impotriva referendumului si a initiatorilor lui s-a dus o campanie infioratoare de denigrare, in presa si dinspre organizatiile neguvernamentale cu finantare externa, iar votul a fost boicotat de PSD, PNL si USR.”

„Recent, CEDO a dat o decizie prin care forteaza Romania sa recunoasca cuplurile de acelasi sex, care se afla in parteneriat civil sau alta forma legala de ”casatorie” in alte state. Iar de Sfinta Parascheva, pe 14 octombrie a.c., va avea loc la Bucuresti o alta manifestatie de strada a comunitatii lgbtqxz”, a mai afirmat Tarziu.

In acest context, scrie liderul AUR, „consider ca este imperios necesara declansarea procedurii pentru o noua initiativa cetateneasca privind modificarea Constitutiei in sensul definirii mai limpezi a casatoriei. Si, daca tot o facem pe asta si trebuie sa stringem minimum 500.000 de semnaturi, am putea cere, in cadrul aceluiasi referendum si un vot pentru introducerea in Constitutie a unei prevederi care sa interzica disparitia banilor fizic si sa stipuleze obligativitatea platilor si in numerar – dupa modelul altor tari, care vor sa-si apere moneda si libertatea.”

Anul 2024 va aduce schimbarea Constituției așa cum își doresc liderii ”Coaliției pentru Constituție”, vechi veterani ai luptei patriotice și creștine.

NapocaNews