Consiliul Județean Cluj a fost notificat oficial în legătură cu faptul că proiectul care vizează „Reabilitarea termică și eficientizarea energetică a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca” a fost selectat spre finanțare.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este o nouă reușită care ne bucură și care dovedește, o dată în plus, preocuparea noastră constantă pentru asigurarea climatului optim de realizare a actului medical. Dincolo de suma considerabilă de bani pe care am reușit să o atragem din fonduri europene, economisind astfel banii clujenilor, extrem de importante sunt numeroasele beneficii ale acestei investiții, care vor fi resimțite atât de pacienții cât și de personalul spitalului nostru.”

Printre lucrările prevăzute a fi realizate la sediul unității sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean, situat pe strada Iuliu Moldovan nr. 23, se numără reabilitarea termică a anvelopei clădirii, refacerea hidroizolațiilor la nivelul soclurilor, al plăcilor teraselor și al copertinelor, precum și instalarea unor sisteme de panouri fotovoltaice.

De asemenea, investiția mai vizează schimbarea și modernizarea centralei termice existente, echilibrarea termo-hidraulică a corpurilor de încălzire, a coloanelor de agent termic și a rețelei de distribuție, echiparea cu dispozitive de autoreglare pentru reglarea distinctă a temperaturii și calității aerului interior, dar și lucrări conexe pentru îmbunătățirea performanței energetice a clădirii.

Principalele beneficii ale investiției, ulterior implementării, vor consta în reducerea consumului anual de energie primară cu 58,56%, scăderea nivelului specific al gazelor cu efect de seră cu 73,35%, respectiv reducerea consumului anual de energie finală pentru încălzire cu 75,94%.

Proiectul are o valoare totală de 36.920.937,04 lei, cu T.V.A. inclus, și a fost depus spre finanțare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

Radu Ștefan