Zi şi noapte buldozerele lucrează, în timp ce basculantele, într-un du-te – vino continuu, transportă în afara orașului mormane de cărămidă din care răsar, ici colo, capiteluri, sculpturi, fragmente de frescă. Sub presiunea şi injuriile zapciilor de la partid, inimoşii salariaţi ai muzeului de istorie, ajutaţi de voluntari, salvează impresionante suprafeţe de frescă. Din păcate, cea mai mare parte vor cădea sub lama excavatoarelor. Securişti în civil confiscă aparatele de fotografiat ale bucureştenilor care imortalizează ultima imagine, mutilată, a Văcăreştilor.

Pe 3 sau 4 ianuarie fusesem, pentru ultima dată, împreună cu Bunicul, să vedem ceea ce mai rămăsese din cea mai mare mănăstire a României. În mijlocul câmpului presărat cu moloz, grandioasa biserică se ridica asemenea unei arătări stranii, mutilată, lipsită de turle și acoperiș, cu altarul și partea răsăriteană a naosului distruse. O spărtură imensă, asemenea unei răni ce striga neputincioasă, către noi, lăsa să se zărească splendidele fresce care nu mai pututseră fi salvate, și care urmau să dispară definitiv. În spate, superba galerie răsăriteană, cu coloanele și arcadele sale trilobate, încununată de paraclisul, și el deposedat de turla sa…

Între 4 și 6 ianuarie 1987, și aceste ultime vestigii vor fi puse la pâmânt. Eforturile atâtor oameni de cultură de ale salva măcar pe ele, se loviseră de indiferența crudă a lui Ceaușescu.

Îmi amintesc că, de Sfântul Ioan Botezătorul, platoul dealului Văcăreşti era gol. Viscolul bântuia peste locul rămas asemenea unei plăgi imposibil de vindecat.
Greu mai poate realiza bucureșteanul de azi ce se afla pe locurile acelea până în urmă cu 33 de ani, când Ceaușescu a ras de pe fața pământului cea mai mare mănăstire de pe teritoriul României.

Construită de domnitorul Nicolae Mavrocordat, între 1716 și 1722, mănăstirea a dăpostit curtea domnească, o tipografie și o școală în limba elenă. Acolo se găsea biblioteca lui Mavrocordat, una dintre celel mai mari din Europa acelei epoci. Fiul său, Alexandru, va construi în 1736 un paraclis. Alexandru Ioan Cuza va desființa mănăstirea, transformând-o în penitenciar. Mulți deinuți politici anticomu iști au trecut pe acolo, unii sfârșindu-și zilele în acea închisoare. În 1973, Nicolae Ceauşescu decide desființarea penitenciarului și restaurarea Văcăreștilor pentru a adăposti un mare muzeu deĺp artă religioasă. Însă după 1977 lucrările stagneză, iar în 1984 Ceaușescu decide demolarea mănăstirii.
Demolarea începe în toamna lui 1986 și se va termina în ianuarie 1987.

Revoluția din 1989 a oprit șantierul construirii pe acel loc a unei săli de conferințe. A existat speranța că Văcăreștii vor fi refăcuți. Dar tot ce a putut realiza neputința sistemului de după 1990 a fost un târg cu aspect de talcioc turcesc. De mai bine de un deceniu, acolo se află mall-ul Sun Plaza. După cum România întreagă nu a avut parte de un proces real de decomunizare, tot așa nici Bucureștiul distrus de Ceaușescu nu a avut parte de o reconstrucție a principalelor sale monumente istorice. Noua noastră societate consumeristă nu are nevoie de trecut și de valori. Banii, snobismul și pofta de lux ieftin sufocă un popor care nu e conștient de menirea sa. Poate de aceea, în loc de Văcărești, nu am putut avea parte decât de un mall…

Florin Dobrescu