In Memoriam Gheorghe Iancu (istoric clujean)

In Memoriam Gheorghe Iancu (1 iulie 1942, com. Bucium, jud. Alba-17 ianuarie 2024, Cluj-Napoca).

Tocmai am aflat cu tristețe de la tânărul Octavian Danci, că „bunicul a plecat la Domnul”. Istoricul clujean Gheorghe Iancu a fost unul din cei mai longevivi iatorici care și-a desfășurat activitatea la Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române, unde venea cu mare drag și după pensionare, în ciuda faptului că în anii din urmă vederea îi slăbise aproape până la orbire. În ultimii patru ani am avut destul de multe convorbiri telefonice, inițiate de dânsul, pe diverse subiecte de la istorie la politică și de la pedagogie la teologie și școala teologică clujeană, unde „învață nepotul Octavian”, ultima discuție fiind în toamna anului trecut când m-a sunat să povestim ceva despre mitropolitul Șaguna, care avusese „niște pățanii pe la mine pe la Bucium”. L-am ascultat întotdeauna cu răbdare și i-am savurat glumele și poveștile din istoria nescrisă a institutului și a istoricilor clujeni de altă dată. Mă bucur că i-am putut oferi șansa de a se adresa telespectatorilor români în cadrul emisiunilor realizate cu echipa TVR Cluj, coordonată de Luminita Cotutiu, în contextul centenarului tratatului de pace de la Trianon, realizând un interviu detaliat despre activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, despre tratatul minorităților și activitatea politică a lui Iuliu Maniu în anii 1918-1920.
Gheorghe Iancu, cunoscut între colegii de generație și institit drept „Ucu”, a studiat la Licel Teoretic din Lonea (1956-1960) și la Facultatea de Istorie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj (1960-1965), unde și-a susținut și doctoratul sub coordonarea profesorului Bujor Surdu în anul 1979. Între 1965-1967 a predat istorie la Liceul din Baia de Arieș, iar din 1967 până în 2013 a fost cercetător științific la Institutul de Istorie din Cluj, unde a parcurs toate treptele academice și a coordonat doctorate începând cu anul 1996. A urmat specializări și documentări în Germania, de unde mi-a relatat anumite episoade cu precizarea repetată adeseori „Ende gut, alles gut” (S-a terminat bine, totul e bine), Elveția, Polonia, Ungaria și Marea Britanie afirmându-se ca specialist al istoriei moderne și contemporane a României, istoria mișcării naționale a românilor din Transilvania, Transilvania în perioada interbelică, minoritățile naționale în aceeași epocă, Liga Națiunilor, colectivizarea agriculturii și rezistența anticomunistă. Dintre lucrările sale de referință amintesc monografia dedicată Consiliului Dirigent (1985), ediție în lb engleză (1995), cea referitoare la Omul politic și de cultură Valeriu Braniște, 2 vol. (2012) și Justiție românească în Transilvania (1919), colaborând totodată la editarea și coordonarea a 14 volume și semnând peste 100 de studii de specialitate în reviste și volume colective. Ultima sa carte, apărută la Editura Argonaut în anul 2017 cu titlul „Gânduri, gânduri… și puțină istorie” restituie, după cum sugerează titlul, note de jurnal și o serie de recenzii și referate redactate pe marginea unor cărți și a unor lucrări de doctorat pe care le-a coordonat sau la care a participat ca referent în comisia de evaluare. Ultima însemnare din 2 aprilie 2017 e sugestivă și-l trădeaza pe istoricul ajuns aproape nevăzător încheindu-și socotelile cu viața pământească: „Astăzi, liniștit, am închis o fereastră din palatul existenței mele pe care scria Istorie”.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Veșnica lui pomenire!

Mircea Gheorghe Abrudan

(Sursa: Facebook)