Centrul de Studii Transilvane şi Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române organizează pe data de 31 ianuarie 2024, ora 12, în Sala de Conferințe a Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române, str. Republicii nr. 9, lansarea publicațiilor Centrului de Studii Transilvane coroborată cu prezentarea programului Bicentenarul Avram Iancu – 2024.

Tot cu acest prilej va avea loc şi un moment solemn dedicat decernării Medaliei Meritul Academic pentru D-nii Prof. univ. dr. Cornel Cătoi, Rectorul Universității de Științe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, respectiv Conf. univ. dr. Mihnea Ciprian de la Universitatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca.

Distincția, care se conferă cu această ocazie, evidențiază contribuția majoră a celor două cadre universitare de referință în comunitatea clujeană la susținerea generoasă şi promovarea, cu consecvență şi profesionalism, a activităților şi proiectelor de la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române.

Volumele care se vor prezenta în cadrul evenimentului sunt următoarele: Arhim. Dumitru Cobzaru, Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011). Omul şi istoria; Ioan Bolovan, Rudolf Gräf (coord.) O istorie a Banatului: Compendiu (edițiile I şi II); Costin Feneșan, Oieri din Transilvania în Tara Românească până la începutul secolului al XIX-lea, vol. I şi II; Gabriel Moisa, Florina Ciure, Sorin Şipos, Ioan Goman (coord.) Studia interdisciplinaria: In memoriam Magistri Barbu Ştefănescu; Dr. Jörg Biber, Aventurile lui Paul Biber, mecanic de precizie pe aerodromul Sânandrei de lângă Timişoara: Nume de cod „Adebar” (1915-1916); Lukács József, Claudia Septimia Sabău, Patrimoniul arhitectural al Universităţii „Babeş-Bolyai”: o incursiune în istoria oraşului; Transylvanian Review, vol. XXXII, nr. 1-4, 2023; Transylvanian Review. Supplement, nr. 1-2, 2023.

Cu această ocazie vor lua cuvântul: Dr. Sanda Berce, Dr. Ioan Bolovan, Dr. Maria Ghitta, Dr. Daniela Mârza, Dr. Robert Marius Mihalache, Dr. Gabriel Moisa, Dr. Ferenc Dániel PállSzabó, Dr. Ana Victoria Sima, Dr. Florin Dumitru Soporan, Dr. Sorin Şipos.

NapocaNews