În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu), 21 ianuarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Apostol Toma” din cartierul clujean Mărăști, cu prilejul aducerii raclei cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae și a icoanei făcătoare de minuni a acestuia, odoare de mare preț care se află la Biserica Voievodală „Sfântul Gheorghe” – Nou din București.
De la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Cluj I – preotul Dan Hognogi, preotul Emil-Nedelea Cărămizaru – parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe” – Nou din București, preoții parohiei: pr. Dănuț Goga și pr. Marius Goga, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre familia creștină, în cadrul căruia a explicat rolul și importanța familiei în societate și în viața Bisericii.
Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae și icoana făcătoare de minuni, aduse pentru prima dată la Cluj-Napoca
În biserica Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Cluj-Napoca au poposit, pentru prima dată, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae și icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae, odoare de mare preț care se află la Biserica Voievodală „Sfântul Gheorghe” – Nou din București. Sfintele odoare au fost aduse cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de o delegație a Bisericii „Sfântul Gheorghe” – Nou din Capitală, condusă de preotul paroh Emil-Nedelea Cărămizaru. Acestea au fost aduse și așezate spre închinare încă de sâmbătă, 20 ianuarie, fiind întâmpinate de Mitropolitul Andrei al Clujului, alături de o mulțime de credincioși clujeni. Credincioșii se vor putea închina la sfintele odoare până luni, 22 ianuarie, ora 10:30, după care se vor îndrepta spre biserica din Capitală, unde se află încă din secolul al XVI-lea.
La finalul slujbei, preotul Marius Goga a subliniat importanța zilei și a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor ctitorilor și binefăcătorilor. De asemenea, alocuțiuni au rostit preotul Emil Nedelea Cărămizaru și domnul Virgil Ardelean, prim-epitropul bisericii și ctitorul principal.
În semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a oferit preotului Emil -Nedelea Cărămizaru Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici. Totodată, pentru implicarea activă în viața Bisericii, în semn de prețuire și recunoștință, ierarhul a conferit „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, doamnei prof. univ. dr. Dana Pop, directorul Școlii Doctorale a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. De asemenea, tuturor copiilor și tinerilor prezenți, ierarhul le-a oferit cărți duhovnicești.
La slujbă au fost prezente oficialități civile și militare, oameni de cultură, precum și mii de credincioși clujeni.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

