Când citești știrile despre Australian Open, totul este la superlativ. Comentatorii de la Eurosport se întrec în gogonele, care de care cu o gaură mai mare. Pentru bani, ce nu face omul! Merge și la spânzurătoare!

Pentru bani, am văzut o finală feminină în care jucătoarele trebuiau scoase în afara tenisului. S-au aruncat peste trei milioane de dolari în vânt. Urmăresc AO de când a apărut internetul, dar un asemenea turneu slab nu am mai văzut. Ce nivel aveau competițiile pe vremea lui Serena Williams și Maria Sharapova, și ce au devenit acum, în care jucătoare amatoare ajung în vârful competiției. Aryna Sabalenka e un accident, nu are valoarea lui Serena, Navratilova, Steffi Graf, Wozniacki sau Kerber, dar e transformată în zeița tenisului de aplaudaci. Ea juca „dansul victoriei”, în timp ce în tribune exista un protest, o manifestare „Pro- Palestina”. Cine este un accident, Sabalenka sau războiul din Gaza, care ține de când Cain l-a ucis pe Abel!? Dar comentatorii se fac că nu văd. Pe Barbara, austriaca de la Eurosport, nu o interesează decât să-și etaleze toaletele șocante și să facă show, să profite în echipă. Nici MacEnroe, nici Wilander, nici noul comentator Kyrgios, care era mai bun ca tenisman-spectacol, nu au curajul să spună adevărul, fiindcă altfel și-ar pierde pâinea.

Dar de ce există această prejudecată, să nu amesteci sportul cu politica, vai, când totul e politică!? Nu le amesteci, dar le condiționezi. Și vrabia când nu găsește mălai, face politică. Nu e vinovat oare Medvedev că Putin face ce face? Nu are și el un vot? Și un cuvânt de spus? Eu n-am văzut în America artiști și sportivi care să nu facă politică. Politica ne afectează viața, orice am face. Nu te poți retrage, ca șobolanii în pământ, și să nu-ți pese ce se întâmplă deasupra lui. Ignorarea înseamnă neputință. Lașitatea unora ca Medvedev este evidentă. Nu e o scuză că tenisul e una, politica alta. Tenisul politic există. L-a observat Woody Allen în filmul Match point (2005).

MacEnroe face mereu acolade și ironii politice, dar nu observă cât de prost merg americanii în tenis. El și antrenorii nu sunt capabili să-l facă pe Taylor Fritz să învețe cum se primește un serviciu. Un așa profesionist își prezintă America?! Americanul Fritz, ajuns în vârful ierarhiei mondiale, nu știe abecedarul tenisului! El a pierdut lamentabil. Câte erori neforțate a avut! Dar comentatorii fac mai multe. Fac tot felul de comentarii inutile. Și mint. Mint că Medvedev e marea revelație, un jucător care confundă racheta cu bâta de baseball, care nu e capabil să lovească o minge de plăcere. Nu are capacitatea de a se concentra. Și se vede din felul cum primește mingea și cum servește. Nu ca un sportiv, ci ca un robot scheletic. Plus că îi lipsește esența umană, umorul! A ajuns cică în semifinală la insistența nevesti-si că altfel nu-l mai primea în casă, o rusoaică aflată sunt umbrela unui război criminal. Și ce „epocal” poate fi un meci în care Zverev conduce la seturi cu 2-0, dar nu e în stare să mai termine cu bine un set, din următoarele trei, două fiind la tiebreak. O rușine! O mortăciune de jucător. Acesta este semifinalist de Grand Slam? Sunt jucători de zece ori mai buni ca el. Nu locul pe care îl ocupă un jucător în clasament contează, ci forma în care se află. Cu ideea asta e de acord și Sorana Cîrstea, care a pierdut atât de catastrofal la o jucătoare de pe locul 94 WTA, ea fiind favorita nr. 22, încât a fost numită „cea mai proastă jucătoare” a turneului, după un meci pe care l-a condus cu 6-0, 3-0, ca să piardă următoarele două seturi! Și asta în primul tur! Cum știe ea să se autoelimine, nu mai știe nimeni! Dar nici lidera Iga Swiatek nu a stat mai bine, a fost eliminată în turul trei de o începătoare, Noskova! A jucat catastrofal! Și de ce marele Sașa Zverev a fost într-o formă inacceptabilă!? Ce nu are? Ce-i lipsește? Un jucător molâu, fără ambiție, ca o legumă. Ce imagine de Grand Slam!

Sau se dă zeci de știri că Sinner i-a dat o lecție lui Djokovic. Nu i-a dat nici o lecție. Nu joacă mai bine ca anul trecut. A arătat cât de limitat este și în meciul cu rusul (scuzați cacofonia), în finală, primele două seturi, când a fost de nerecunoscut. Italienii erau în delir că și-a revenit. Din legumă, în campion, așa cum Daniil a devenit din campion, legumă! Oare ce-i va face nevasta acasă? Cât despre Sinner, el e Iannik, lucrează ca un neamț, e născut într-o localitate italiană la granița cu Austria, deși la 22 de ani trăiește la Monte Carlo ca un nabab, are 15 milioane de euro, conduce firma de modă Gucci și are o iubită modistă, tot foarte bogată. Dar ambiția lui este evidentă. De câțiva ani e în Top 10 și acum se ține aproape de Djokovic și Alcaraz. Dar în meciul cu Djokovic nu a fost net superior. Explicația este că Djokovic a jucat prost, ca o legumă, cum singur a recunoscut. E inadmisibil, ca un un jucător de clasa lui, să nu aibă într-o partidă de patru seturi nici o minge de break! Brrr!

Ce fel de turneu este acesta, în care elogiem legumele? Australian Open – turneul legumelor!

Nu se poate remarca decât gestul lui Yastremska, venită din calificări, locul 85 WTA, acela de a nu da mâna la finalul meciului cu reprezentantele agresorilor, cum e Azarenka și Sabalneka. Așa a făcut și Svitolina. Ne facem că nu observăm crimele de sub nasul nostru, dar fiecare trebuie să contribuie cu o firimitură de atitudine politică față de ceea ce se întâmplă. Omenirea a luat-o razna, din cauza rușilor, iar noi cântăm la muzicuță! Așa cum au cântat organizatorii la gala de premiere, în care ar fi fost de bun simț să spună că AO se vrea un turneu al păcii, ca în viitor să nu mai existe războaie și frații să nu se mai ucidă între ei! Nici ca alde Biden să joace mascarada „celui mai tare”. La ce bun un turneu de tenis, pe zeci de milioane de dolari, numai ca să ne distrăm? Sau ca unii să câștige milioane de dolari?!

Ce să admiri la Medvedev, un anti-talent! Un robot. Care joacă exact ca un disperat, cum a jucat și finala, pe viață și pe moarte! Omul fără patrie! Ce-și joacă el? Orgoliul?! Unde s-a născut? Vom fi judecați, spune Sf. Pavel, după locul unde ne-am născut, nu după cel în care facem averi! Robotul disperării! Simbolul deșertăciunii! Omul acesta nu va învăța niciodată să joace un tenis de plăcere, să lovească o minge cu grație, el mereu va fi simbolul violenței, al Rusiei lui Putin, care nu a făcut decât să promoveze agresiunea. La gală, a declarat că va lua trofeul la anul (după ce a pierdut trei finale!), fără să specifice în ce calitate, firesc era să spună că va reveni la Melbourne ca un om cu patrie!

Cum rușii au știut să cucerească țările de margine, precum au înrobit Moldova, i-a învățat Petru cel Mare. Un popor cu artiști și sportivi atât de mari a fost sclavul politicii celui mai tare. E o aberație. NU există pe pământ nimeni care să fie „cel mai tare”. E o iluzie. Și așa va fi. Cel mai tare în cer este Dumnezeu, iar pe pământ este Informația. Internetul este stăpânul planetei. Americanii au înțeles primii care e ideea și au acționat ca atare. La fotbal, sistemul VAR e „cel mai tare”. Și la alte sporturi. Vedeți meciurile de la Campionatul mondial de handbal. Sau la tenis, sistemul „hawk eye”. Cine e cel mai tare? Putin et co nu suportă să nu fie ei cei mai tari de pe planetă, dar pe calea războiului. Nu Ucraina e problema lor, ci Planeta, o nouă ordine mondială. Ei trebuie să domine peste China și USA.

Iată că acum au avut în finalele AO un rus și o belarusă, frați de agresiune. Ce turneu este acela în care finaliștii nu reprezintă o țară? Pe cine reprezintă Sabalenka? Ea nu avea nici un steag în dreptul numelui. La fel, rusul. Oameni fără patrie! Până și îngerii au o patrie. Ea cu Medvedev et co să organizeze turnee apatride, ale nimănui, sau să le facă Putin și Lukașenko un Grand Slam euroasiatic, fiindcă bani au, iau milioanele altor jucători talentați. Chinezoaica Zheng s-a dovedit doar ambițioasă, dar ca tenismenă s-a făcut de râs. Finale fără nici o miză, în afară de bani, nu au ce căuta într-un Grand Slam.

Sportul nu mai poate sta în afara politicii. Dacă nu rimează cu ceea ce se întâmplă pe pământ, va sucomba. Sportivii sunt marile vedete care trebuie să ia atitudine față de politica nedreaptă. Nu poți să te naști la Minsk sau Moscova și să te faci că nu vezi ce se întâmplă în țara ta. Nole este sigurul jucător din lume care are o atitudine politică. Iar asta nu-l împiedică să joace, să fie nr. 1, de două decenii, în acest sport de o mare frumusețe, numit sportul alb, netărcat! Vedetele trebuie să ia atitudine, cum au luat Robert de Niro și Meryl Streep față de Trump! Fiindcă, dacă nu iau, această politică nedreaptă îi va afecta și pe ei. E timpul ca sportul să conștientizeze rolul său politic pe pământ, în istoria umanității.

Grid Modorcea