Transportatorii şi fermierii au decis, în urma discuţiilor cu premierul Marcel Ciolacu, să „rămână în stradă” şi să continue protestul.

„În urma întâlnirii cu prim ministrul României şi prezentarea problemelor pe care le avem în aceste domenii de activitate, am primit promisiuni verbale că vor fi înfiinţate grupuri de lucru cu ministerele de resort şi instituţiile implicate în problemele noastre, începând de luni, 15 ianuarie 2024. Decizia de a continua protestul aparţine fiecăruia care este în stradă. Noi, personal, am hotărât să rămânem în continuare în stradă”, a declarat, la ieşirea de la întâlnirea de Guvern, Dănuţ Andruş, unul dintre membrii delegaţiei protestatarilor.

Acesta a subliniat că la discuţii au participat atât reprezentanţi ai transportatorilor, cât şi ai fermierilor şi că urmează să se întoarcă la cei care i-au mandatat pentru a decide ce vor face pe viitor.

Întrebat care sunt, concret, revendicările, el a spus că acestea sunt în număr de 40 şi că protestatarii vor „plusvaloare şi să nu mai muncim gratis în România”.

„Mergem cu mesajul acesta în faţa celor care ne-au mandatat. Nu noi conducem strada, ci se conduce singură. Avem şi grupuri de whatsapp pe care am pus mesajul pe care vi l-am citit şi dumneavoastră. (…) Acum noi îi consultăm doar pe cei care sunt în stradă. Verificăm şi pe grupurile de whatsapp şi o să luăm o decizie şi, în urma deciziei respective, o să vă comunicăm. Rămânem în stradă în continuare”, au transmis reprezentanţii protestatarilor.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, a fost stabilit un calendar strâns de întâlniri punctuale cu ministerele şi instituţiile cu atribuţii în soluţionarea unora dintre aspectele discutate în cadrul întâlnirii.

„V-am invitat la discuţii pentru că doar prin dialog şi stând împreună la aceeaşi masă vom găsi rezolvare la problemele pe care le-aţi ridicat. Şi noi, la Guvern, şi dumneavoastră, ne dorim ca lucrurile să meargă cât mai eficient. Din partea Guvernului avem toată deschiderea să găsim soluţiile potrivite, corecte şi aplicabile. Pentru asta, după ce am centralizat doleanţele, trebuie să găsim soluţiile, în grupuri de lucru din care să facă parte toţi cei care cunosc în detaliu fiecare nemulţumire semnalată”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat în comunicat.

Astfel, luni, 15 ianuarie, se va reuni primul grup de lucru pe problematica agriculturii, la care vor participa şi reprezentanţii ministerelor cu atribuţii în domeniu, marţi, 16 ianuarie, va avea loc o întâlnire pe problematica transporturilor, de asemenea, cu participarea reprezentanţilor ministerelor cu atribuţii în domeniu, iar miercuri, 17 ianuarie, va avea loc grupul de lucru pe problematica asigurărilor de răspundere civilă auto.

Din partea Guvernului, alături de premierul Marcel Ciolacu, la întâlnire au participat vicepremierul Marian Neacşu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, şi reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului.

De asemenea, la consultări au participat prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, şi reprezentanţi ai Prefecturii Capitalei.

La dialog, din partea transportatorilor şi fermierilor au participat: Şerbănescu Constantin, Cercel Ionuţ-Lucian, Calotă Georgian, Medan Mircea-Marcel, Stemate Ionel-Cristian, Andruş Dănuţ, Oltean Denisa Daniela, Dolete Mihai, Dogărescu Constantin, Dumitrache Benone, Petrea Dumitru Alexandru, Dinu Vasile Viorel.

 

Rămân în stradă până la căderea Guvernului Ciolacu?

NapocaNews

 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


Transportatorii au declanşat miercuri proteste spontane, fiind nemulţumiţi, printre altele, de evoluţia preţului la RCA. De asemenea, reprezentanţii unor organizaţii agricole reprezentantive au anunţat că nu au nicio o legătură cu protestul spontan anunţat în mediul online de fermieri din mai multe zone ale ţării, însă au confirmat participarea unor fermieri din organizaţiile lor.