Unirea Principatelor Române 165: conferință și lansare de carte. Vasile Pușcaș: ”România are nevoie de elita politice puternice azi”

Cu prilejul aniversării a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, prin Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, Centrul de Studii Transilvane, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, Fundația „Transilvania Leaders”, Fundația „Lapedatu” și Editura Școala Ardeleană a invitat clujenii să ia parte la conferința „Domnitorul Cuza și Unirea de la 1859 în viziunea istoricului Alexandru Lapedatu”, susținută de Prof. univ. dr. Ioan Bolovan, Directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, Membru Corespondent al Academiei Române.

Cu acest prilej s-a a lansat volumul „Scrieri despre Cuza Vodă” de Alexandru Lapedatu. Ediție îngrijită, studiu introductiv și notă asupra ediției de Ioan Bolovan.

Este un proiect editorial apărut sub egida Academiei Române, a Centrului de Studii Transilvane, Institutului de Istorie „George Barițiu”, Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, Fundației „Transilvania Leaders” și Fundației „Lapedatu” în Colecția „Istorie contemporană”, coordonată de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș.

Evenimentul face parte din ciclul de conferințe ale Editurii Școala Ardeleană la 10 ani de la înființare și a avut loc marți, 23 ianuarie, ora 12.00, în Sala „Ion Mușlea” a Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.

Conferința a fost moderată de către Dr. Valentin Orga, Directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.

În cadrul manifestării, au luat cuvântul: Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, Membru Corespondent al Academiei Române, Prof. univ. dr. Marius Bojiță din partea Fundației Transilvania Leaders şi Vasile G. Dâncu din partea Editurii Scoala Ardeleană.

Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș a susținut un discurs despre modelul istoriografic românesc afirmând răspicat: ”România are nevoie de elita politice puternice azi”.

Istoricul acad. Ioan Bolovan a subliniat necesitatea readucerii în actualitatea a activității isotrice și instituționale ale lui Alexandru Lapedatu, care a înțeles că Alexandru Ioan Cuza a fost un fondator al unității naționale prin instituțiile create.

NapocaNews