5 februarie 1956. Cad în luptă partizanii Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus, din Munții Țibleșului.

În ziua de 5 februarie 1956, mai multe cadre operative însoţite de trupe de la Batalionul de Securitate din Floreşti-Cluj au fost deplasate şi desfăşurate pentru blocarea şi cercetarea zonei. Acţiunea s-a desfăşurat cu rapiditate şi partizanii au fost luaţi prin surprindere. În urma confruntării armate, în condiţii controversate şi încă nelămurite pe deplin, Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus au fost ucişi prin împuşcare. În dosarul de grup al lui Gheorghe Pașca aflat în arhiva C.N.S.A.S nu apare descrisă lupta din ziua de 5 februarie 1956 în care au fost uciși Gavrilă Rus și Pașca. Există doar o scurtă referire, aceea că în timpul luptei maiorul Luigi Marțiș comandantul Regimentului 7 de Securitate de la Florești a fost rănit ușor. Mai există căteva fotografii cu buncărul după luptă. Singura mărturie e tot a lui Gheorghe Rus, vărul lui Gavrilă Rus care rememorează clipele trăite în acea dimineață spălată în sânge: ’’În dimineața zilei de duminică 5 februarie eram cu o slugă, Pamfir. Am tras fân pe gătej în vale la casă. La ora șase dimineața au început să cânte mitralierele sus la buncăr. Două ore a durat lupta. După ce împușcăturile nu s-au mai auzit a coborât plutonierul Liviu Crețu. A intrat în casă și și-a schimbat ciorapii uzi. Mi-a spus: ’’L-am omorât pe văru’ tău Rusule !’’… Apoi a coborât în Bichigiu și a adus din sat trei sănii cu cai conduse de Borșa Alexa, Călini Pavel și Pop Ioan. Soldații au tras de la buncăr după ei prin omăt trupurile lui Gavrilă și al lui Pașca până la drum unde le-au încărcat în sănii. Ni le-au arătat și nouă. Erau îmbrăcați în cioareci albi. Erau împușcați în cap și sub barbă. De aici i-au dus până în gura Bichigiului unde i-au încărcat în mașini și i-au dus la Năsăud. După luptă am urcat la buncăr. L-au aruncat în aer înainte de a pleca. Crengile tot roată erau rupte de gloanțele de la mitralieră. Pe omătul stropit cu sânge zăceau tuburile de la cartușe.Erau atât de multe… ca și grăunțele când le dai la găini și le arunci pe jos. Mă doare sufletul… Să te trădeze neamurile… E dureros… Un sânge să îl deparți de tine. Pe unchiul Mihăilă l-au lăsat liber. Și-au ținut promisiunea pe care i-au făcut-o. Nici un soldat nu a fost ucis în timpul luptei. Ani la rând l-au tot urmărit și bătut să scoată armele ce i le-a dat Pașca.’’

Florin Dobrescu