Distribuie articolul

Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a anunţat, vineri, că Ziua Libertăţii Secuilor va fi organizată în data de 10 martie, la Târgu Mureş, şi că aceasta include şi un marş al secuilor prin oraş, pentru depunerea unei petiţii privind autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc la Prefectură.

„Petiţia nu este încă formulată, dar este un model clasic. Secuii nu renunţă la autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, asta cer constant, dar petiţia are şi o parte care se leagă de actualităţile politice. Faptul că Parlamentul a refuzat proiectul nostru de autonomie nu înseamnă că procedura legislativă s-a încheiat. Vom continua, vom depune şi pentru a şasea oară şi a şaptea oară. Vom aborda şi pericolul reformei administrativ-teritoriale, întrucât sunt diverse variante. (…) Trebuie întrebaţi oamenii cu cine vor să se asocieze. Oamenii decid cum se formează judeţele şi trebuie acceptată voinţa lor”, a declarat Izsak Balazs, potrivit Agerpres.

Preşedintele CNS s-a arătat revoltat însă de modul în care s-a derulat, vineri, şedinţa comisiei de avizare a evenimentelor publice din Târgu Mureş, întrucât organizatorii manifestării au fost scoşi afară la iniţiativa unui şef al Jandarmeriei.

„În anii trecuţi, întotdeauna am primit înştiinţare scrisă ce se va întruni comisia de avizare şi să participăm. (…) Astăzi, însă, am aflat că nu avem voie să participăm, deşi suntem organizatori. În ultimii 30 de ani am participat ca invitaţi, pentru că legea prevede că anumite elemente ale adunării publice pot să fie modificate de comisia de avizare, dar numai cu acordul organizatorilor. Dar noi nu am fost acolo, fiindcă nu ne-au lăsat. (…) Am intrat în sală să vorbesc cu domnul primar şi mi s-a comunicat că nu am voie să particip la şedinţă. (…) Am solicitat să mi se răspundă asta în scris, dar domnul primar a plasat întrebarea mea domnului colonel Filipaş, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş, şi el a decis că eu nu am voie să intru. Şi asta cu toate că, potrivit legii, comisia de avizare este prezidată de primar, primarul este şeful, el decide. Astăzi am văzut ceva ce n-am văzut până acum, în ultimii 30 de ani”, a declarat presei Izsak Balazs.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: