Distribuie articolul

Pompierii din cadrul ISU Cluj au desfășurat astăzi intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată. Astfel, pompierii de la Detașamentul Turda au fost solicitați la un incendiu de vegetație amplu, pe raza localității Moara de Pădure, comuna Băișoara.

Astfel, la fața locului s-au aflat echipajele de la Băișoara și Turda, iar în sprijin s-a deplasat și o autospecială de la Punctul de Lucru Florești. Pompierii au constatat faptul că focarele erau dispersate, pe o suprafață de aproximativ 100 de hectare. În plus, echipajele noastre nu au putut înainta cu autospecialele, din cauza terenului accidentat.

Drept urmare, pompierii s-au deplasat pe jos mai mulți kilometri și au fost ajutați de către localnici, care au adus automobile de teren. În urmă cu puține momente, misiunea s-a încheiat, iar flăcările nu au ajuns la pădure.

În paralel, pompierii de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca au intervenit pentru a stinge un incendiu de vegetație uscată pe raza localității Căpușu Mare.

Temperaturile sunt ridicate pentru această perioadă, iar din păcate asistăm la o creștere a numărului de incendii de vegetație uscată.

Vă atenționăm cu privire la faptul că folosirea focului deschis în apropierea terenurilor agricole este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător, deoarece flăcările se pot propaga într-un timp foarte scurt și pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.

Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate.

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Radu Ștefan