Duminică, 18 februarie 2024 la Biserica „Sfântul Prooroc Ilie” din Cluj-Napoca s-a slujit, ca în fiecare an, un parastas pentru Valeriu Gafencu – ”Sfântul închisorilor”, de la a cărui trecere în veșnicie s-au împlinit 72 de ani.
După parastas zeci de participanți au evocat evocată figura luminoasă a mucenicului, care a trecut prin închisorile Aiud, Pitești și Târgu Ocna, asemeni unui înger al gulagului comunist, schimbând destine și marcând deopotrivă deținuți și torționari.
La ceremonie au paticipat numeroși tineri care au fost impresionați de sacrificiul lui Valeriu Gafencu împotriva comunismului.
Trupul lui Valeriu Gafencu curățit prin suferință și rugăciune isihastă se odihnește în groapa comună din spitalul penitenciar Târgu Ocna.
Exemplu de curăție și jertfă pentru Hristos și Neam, Valeriu Gafencu poate fi un exemplu pentru generația tânără de astăzi, aflată în mare parte într-o derivă spirituală și morală, atrasă de mrejele înșelătoare ale globalismului comunizant.
Cei prezenți au rămas în memorie cu spusele mucenicului: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care îmi robeşte sufletul”.
Scriitorul și teologul Nicolae Steinhardt l-a numit pe Valeriu Gafencu, cel născut în Sângereiul Basarabiei, ca Sfântul Închisorilor.
Clujenii au ținut să cinstească memoria Sfinților închisorilor canonizați deja de poporul român.Tot mai mulți tineri urmează exemplu moral oferit de Valeriu Gafencu clericilor și mirenilor. Valeriu Gafencu este model pentru creștinii clujeni.
”Viaţa lui Valeriu Gafencu a fost sfinţită de suferinţă şi credinţă. Şi la Târgu Ocna, Sfântul Închisorilor a ajuns la o înaltă trăire religioasă, la isihia, acea linişte perfectă cum numai cei ce se identifică cu Hristos o pot avea. Dincolo de opoziţii trecătoare şi fără consistenţă teologică, Valeriu Gafencu este perceput de tot mai mulţi români ca un sfânt popular, E o chestiune de timp, în durata lungă a omului istoric şi foarte scurtă din punct de vedere al omului teandric, ca Valeriu Gafencu să fie recunoscut oficial de Biserică ca sfânt în calendar” afirma Ionuț Țene în cartea ”Valeriu Gafencu – O biografie teologică a Sfântului Închisorilor” (Casa Cărții de Știință, 2016).
NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

