Distribuie articolul

Pe când un film despre românul Roul Șorban. Un film despre un Schindler al Bulgariei va avea premiera la Academia Militară din Sofia la 6 martie, anunţă Doli Media Studio. „The Saviour” (Salvatorul n.r.) spune povestea colonelului Ţvetan Mumdjiev, care a salvat sute de evrei bulgari de la deportare.

„Aceasta este povestea vieţii colonelului Ţvetan Mumdjiev, a luptei sale pentru a salva mii de evrei bulgari şi de evrei din Tracia egeeană în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. În 1943-1944, el a fost comandantul recrutărilor temporare pentru muncă şi toate lagărele de muncă forţată pentru evrei din Bulgaria se aflau sub conducerea sa. Unii istorici se referă la el cu apelativul de ‘Schindler al Bulgariei’, deşi contribuţia sa a fost de multe ori mai mare. Orice naţiune ar fi mândră de o astfel de personalitate. Dar amintirea sa a fost lăsată în mod deliberat pradă uitării pentru publicul bulgar şi internaţional”, conform autorilor filmului, scrie agerpres.ro.

Scenariul este semnat de Profesor Colonel Dimitar Nedialkov, regia îi aparţine lui Vladimir Şterianov, iar Dobromir Chochov este producător. Acesta este cel de-al doilea proiect al lor după „White Eagles” (Vulturii Albi n.r.), care spune povestea unor tineri aviatori ce a fost ştearsă pe nedrept din istorie.

După o muncă de cercetare minuţioasă legată de adunarea şi analiza unui mare volum de documente, publicaţii şi mărturii din interviuri filmate în Bulgaria şi Israel, o cronologie a fost realizată în biografia unei personalităţi extraordinare, parte a Armatei bulgare într-unii dintre cei mai grei ani din istoria Bulgariei.

Colonelul Mumdjiev a participat la trei războaie de eliberare naţională şi unificare, iar în anii celui de-al Doilea Război Mondial a deţinut posturi de comandă majore în cadrul trupelor de muncă şi în serviciul de muncă temporară.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: