Trebuie să dăm deoparte mâzga postdecembristă a acestor forme de mimare a democrației. A libertăților noastre de exprimare. Sau, cum deja par a fi, de neexprimare… Căci, dacă nu din motive de demnitate și mândrie istoric-patriotică, de venerare sau măcar respect față de înaintașii care au îndurat, suferit, s-au martirizat pentru libertatea noastră de peste veacuri, pentru dreptul de a ne decide singuri prezența de astăzi, de a ne impune în fața unor pseudonațiuni, biete rictusuri de popoare până mai ieri, așadar, măcar din considerente pragmatice trebuie să evităm aceste formule ale inacțiunii sociale. Petițiile. Petițiile în van… Pentru că, la felul în care suntem încorsetați în propriile cetăți, ziduri în și din noi, ne îndreptăm spre vremurile în care petițiile de azi vor fi devenit nu doar și mai fără rost, ci și încadrate în asocialul de „corectitudini” (politică, economică, mâine-poimâine chiar biologică), în asocialul prin care sistemul ne pune botnițe și lese, invizibile dar atât de apăsătoare în intrinsecul lor. Pentru că nu vor mai trece multe aclipe din neastralul postdecembrist până când acest fals exercițiu de manifestare în ne-am izolat, petiția, va fi agățat, la rându-i, în cuiul vinovățiilor în care atârnă deja oricum prea multe libertăți, prea multe drepturi, prea multe demnități și repere cedate…
Va veni ziua în care petițiile, pe care ne bazăm în forma noastră de mimi ai apărării istoriei, limbii, vestigiilor, drepturilor economico-sociale, vor fi anulate prin reglementările de anonimizare obligatorie a orice, când iscăliturile noastre, ba chiar și subiectele petițiilor, vor fi considerate a priori date confidențiale… Va fi momentul în care vom constata că singurul mod de acțiune pe care l-am păstrat, la care ne-am raportat aproape capital, dintre toate formele de exprimare și de acțiune pe care le aveam, nu va mai putea fi folosit pentru că nu va mai avea conținut… Pentru că vom constata că am risipit, nu doar formele deja arhaice (în raport cu Decembrie ’89) de exprimare a nemulțumirilor, de impunere a drepturilor, contopindu-ne cu simulacrul unui postdecembrism întârziat, ci am pierdut și formele reale de exprimare socială… Când vom vedea cum și petițiile vor fi fost cenzurate de sistem în același asocial, la care nu am fi ajuns, paradoxal, dacă nu ne-am fi câștigat libertatea (nu neapărat și demnitatea) de a protesta, de a ne exprima și de a acționa… Căci acolo vom găsi zăvorât tot ceea ce am crezut noi că ne-am păstrat ca rezervă de acțiune…
Dar este un drum ales de noi… Chiar dacă seamănă cu o grea cruce în vremuri… Căci, în fond, demnitatea și mândria, istoria, valorile, drepturile, libertățile, și însuși viitorul, nu se consemnează prin petiții, nu se pun acolo, chipurile, pentru a le proteja… Ci este nevoie de un exercițiu social imediat și real. O exprimare măcar la minimul a ceea ce am avut în 1989!…
