Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost, vineri, oaspetele Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, unde a ținut o conferință despre puterea vindecătoare a literaturii.
Școala Doctorală a UMF Cluj a organizat conferințele „Aula Magna”, în cadrul cărora a fost invitat scriitorul prof. dr. emerit Mircea Cărtărescu.
„Cinci sute de oameni în sală și încă două sute asistând online în alte amfiteatre la conferința pe care am ținut-o la UMF Cluj, cu titlul “Puterea vindecătoare a literaturii “. Am vorbit aproape două ore, au fost întrebări, am citit din “Theodoros”. Am dat apoi autografe încă o oră. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut conferința posibilă, ca și minunatului public clujean”, a transmis Mircea Cărtărescu după eveniment.
Mircea Cărtărescu este cea mai cunoscută personalitate a lumii literare românești postdecembriste la nivel mondial.
„A fost o mare bucurie pentru comunitatea noastră academică să îl avem ca oaspete pe unul dintre cei mai remarcabili și influenți scriitori ai României, ilustrul Mircea Cărtărescu. Aula „Iuliu Hațieganu” și două amfiteatre în care am transmis conferința live au fost arhipline.
Am petrecut împreună o seară fascinantă și revelatoare, în care am avut privilegiul de a auzi, direct de la maestru, cum literatura poate vindeca rănile sufletului, cum poeții văd frumusețea acolo unde nu o vede nimeni și cum putem găsi speranță și consolare prin cuvinte”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF Cluj.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

