Poliţiştii îl caută pe soţul Dianei Şoşoacă pentru montarea unei brăţări de monitorizare electronică, după ce senatoarea a sesizat, marţi, Secţia 6 de Poliţie cu privire la faptul că soţul său o agresează din punct de vedere emoţional, fiindu-i creată astfel o stare de temere, potrivit unor surse judiciare.
Totodată, femeia a precizat că în trecut soţul său a agresat-o şi fizic.
„În urma celor sesizate a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, context în care a fost emis un ordin de protecţie provizoriu. De asemenea, victima şi-a exprimat acordul cu privire la montarea unei brăţări de monitorizare electronică în sarcina bărbatului”, informează Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, raportat la infracţiunile de ameninţare şi hărţuire, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.
„Având în vedere faptul că bărbatul nu s-a prezentat la sediul secţiei pentru montarea sistemului de monitorizare, poliţiştii au demarat verificările, în vederea depistării acestuia”, arată sursa citată.
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de încălcarea unei măsuri dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, emis anterior.
Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Secţiei 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie şi nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

