Părintele Patriarh Daniel și ceilalți reprezentanți ai cultelor religioase recunoscute în România s-au întâlnit cu reprezentanții statului miercuri, la Muzeul Național de Artă al României. Participanții au discutat aspecte legate de consolidarea colaborării în plan social.

„Astăzi, Biserica Ortodoxă Română are convingerea că, în cooperare cu instituțiile Statului, poate să aducă, alături de celelalte culte religioase, o contribuție majoră şi benefică la viaţa societății românești mai ales în plan spiritual, cultural, educațional şi social-filantropic”, a spus Patriarhul României în mesajul său.

„Această misiune derivă nu numai din nevoile contextului social de astăzi, ci în primul rând din mesajul Evangheliei lui Hristos, care nu desparte iubirea faţă de Dumnezeu de iubirea faţă de oameni, fiindcă Dumnezeu iubește pe toți oamenii şi dorește mântuirea lor.”

Patriarhul Daniel a mulțumit guvernului pentru sprijinul oferit cultelor religioase la întrunirea dintre reprezentanții statului și ai cultelor desfășurată miercuri, 10 aprilie 2024. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

„Adresăm mulțumiri Guvernului României pentru sprijinul pe care l-a acordat până în prezent cultelor religioase şi pentru organizarea acestei Întâlniri dintre reprezentanţii Statului Român și reprezentanţii cultelor religioase recunoscute din România, ca expresie a coresponsabilităţii şi cooperării dintre Stat şi Culte, pentru binele poporului român”, a încheiat Preafericirea Sa.

Premierul anunță cooperare în asistența socială

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre aportul cultelor în domeniile social și educațional miercuri, 10 aprilie 2024, la întâlnirea reprezentanților statului și ai cultelor recunoscute din România. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

„Nu pot imagina o Românie sau o Europă fără aportul cultelor, deoarece cultele religioase reprezintă cel mai implicat și cel mai constant partener al statului, contribuind nu doar la patrimoniul nostru spiritual și cultural, cât mai ales în domeniile social și educațional. Cu alte cuvinte, suntem împreună pe un drum important”, a spus prim-ministrul Marcel Ciolacu.

„Am convingerea că prin instituțiile abilitate, în mod deosebit Secretariatul de Stat pentru Culte, vom reuși să diversificăm modalitățile prin care Guvernul va sprijini activitățile cultelor, împlinind astfel promisiunea făcută în octombrie 2023 de a valorifica într-o și mai mare măsură potențialul pe care cultele îl au în domeniul social-filantropic, medical și educațional.”.

O noutate anunțată de premier este posibilitatea de finanțare europeană „pentru proiecte comune în ceea ce privește asistența persoanelor dependente sau sprijinirea familiilor monoparentale sau vulnerabile”.

Schimbările legislative care vizează cultele

Secretarul de stat pentru culte Ciprian-Vasile Olinici a prezentat schimbările legislative care vizează cultele.

Secretarul de stat pentru culte Ciprian Olinici a anunțat schimbările legislative recente care vizează cultele miercuri, 10 aprilie 2024, la întâlnirea reprezentanților statului și ai cultelor recunoscute din România. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Printre acestea se numără o extindere a ariilor de finanțare pentru mai multe domenii ale vieții sociale, inclusiv pentru activitățile sociale, dar și mediatice ale cultelor, precum și includerea proiectării lăcașurilor de cult ca activitate eligibilă pentru finanțare, inclusiv din fonduri europene.

„Socialul este o parte importantă pe care statul o vede în misiunea cultelor din România, motiv pentru care statul român și-a luat angajamentul de a finanța nu doar construcția și dotarea centrelor sociale, ci și întreținerea și funcționarea acestora”, a amintit Ciprian-Vasile Olinici.

De asemenea, sprijinul financiar pentru personalul neclerical va fi corelat cu nivelul salariului minim brut pe economie, iar sprijinul personalului didactic din unitățile de învățământ teologic neintegrat în învățământul de stat va fi corelat cu salariul din preuniversitar.

Secretarul de Stat a anunțat că instituția pe care o conduce se va implica într-un parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Inițiativă legislativă: Ziua libertății religioase

Ciprian-Vasile Olinici a mai anunțat că Secretariatul de Stat pentru Culte pregătește o inițiativă legislativă de instituire a Zilei libertății religioase în România.

Ciprian Olinici a mai anunțat miercuri, 10 aprilie 2024, că România va avea în curând o Zi națională a libertății religioase. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Data aleasă va fi 16 mai, în amintirea Declarației cultelor religioase pentru integrarea României în Uniunea Europeană, semnată în 16 mai 2000. Documentul este unic în istoria țării noastre prin faptul că este semnat de toate cultele recunoscute din România.

„Iar în amintirea acestei date ne dorim să promovăm o inițiativă legislativă, poate adoptată cât de repede, până în 16 mai, ca această zi să fie legată de România, de libertatea religioasă din România, dar și de contribuția cultelor la binele comun”, a spus secretarul de stat.

„Avem în România o afiliere religioasă de peste 99%, un caz unic în Europa, motiv pentru care este normal să celebrăm această prezență a religiosului în mentalul și în activitatea societății românești.”

Datoria statului este să sprijine fiecare cult

Statul și cultele religioase au obiective comune, de aceea, statul trebuie să ofere sprijin cultelor, a spus Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, la întâlnirea reprezentanților statului și ai cultelor recunoscute din România, desfășurată miercuri, 10 aprilie 2024. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

„Credința dă forță unui popor, mai ales în vremuri grele”, a spus, la eveniment, Nicolae Ionel Ciucă, președintele Senatului. „Oamenii au nevoie de repere, au nevoie de sprijin, au nevoie de tradiție, au nevoie de a-și păstra spiritul, spiritul nostru, al tuturor, care ne definește ca neam și existența noastră în această regiune a Europei.”

„Statul și cultele religioase au obiective comune. Ne unește dorința de armonie socială, dar ne unesc și valori morale precum respectul față de legea civilă, cinstea între ajutorarea și demnitatea umană. Neutralitatea statului în raport cu diferitele culte nu înseamnă absența dialogului sau a sprijinului. Proporțional cu nevoile fiecărui cult, statul trebuie să ofere sprijin.”

„Cultele religioase sunt vectorii de susținere a diasporei românești, cu ajutorul statului român și al bisericilor din România”, a mai transmis Președintele Senatului.

Reprezentanții cultelor religioase recunoscute în România s-au întâlnit cu reprezentanții statului miercuri, 10 aprilie 2024, la Muzeul Național de Artă al României. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

La întrunire au mai participat Nicolae Ciucă, Președintele Senatului României, vice-premierul Marian Neacșu, Simona Bucura-Oprescu, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Teodora Preoteasa, secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și Deputatul Kelemen Hunor, reprezentanți ai Institutului Național de Statistică.


Următoarea întrunire dintre reprezentanții statului și ai cultelor este programată pentru luna octombrie a acestui an.

NapocaNews