Distribuie articolul

Situație scandaloasă la Cluj-Napoca, unde Catedrala Ortodoxă cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost vandalizată! Zidurile interioare ale catedralei, clasată ca monument istoric, au fost scrijelite cu numele unor persoane necunoscute.

Catedrala a fost construită între anii 1923 și 1933, într-un stil neo-bizantin, specific arhitecturii religioase ortodoxe din acea perioadă, este un simbol al comunității ortodoxe și un important punct de reper cultural și spiritual.

Vandalizarea catedralei pare să fie făcută de mai multe persoane, în zile diferite. Pe ziduri au fost scrijelite, cu corpuri dure, eventual cuie sau cuțite, nume de femei și bărbați.

În interiorul catedralei se regăsesc numeroase icoane și fresce valoroase, precum și un iconostas impresionant, realizat de artiști renumiți ai vremii. Catedrala găzduiește, de asemenea, relicve ale sfinților și artefacte religioase de mare importanță pentru credincioși.

Acest act de vandalism nu doar că afectează patrimoniul cultural și religios al orașului, dar și sentimentul de siguranță și respect al comunității față de valorile sale spirituale.

Catedrala Ortodoxă din Cluj-Napoca, situată în Piața Avram Iancu, a fost ridicată în perioada anilor 1920-1930, imediat după unirea Transilvaniei cu România. Este unul din principalele edificii religioase din municipiul Cluj-Napoca. În anul 1973, odată cu ridicarea scaunului eparhial al Clujului la rangul de arhiepiscopie, lăcașul de cult a devenit catedrală arhiepiscopală. Din anul 2006 edificiul servește drept catedrală a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care este totodată și lăcaș al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Catedrala este opera arhitecților George Cristinel și Constantin Pomponiu, aceiași care au definit și planurile mausoleului de la Mărășești. Sfințirea catedralei s-a făcut într–un cadru festiv la 5 noiembrie 1933, fiind oficiată de Patriarhul României, Miron Cristea, împreună cu Mitropolitul Transilvaniei, Nicolae Bălan și episcopul de Cluj, Nicolae Ivan. La festivitate a fost prezent și regele Carol al II-lea, prințul moștenitor Mihai, membri ai guvernului României și numeroase personalități.

La demisolul catedralei se află Muzeul Mitropoliei Clujului și o criptă, în care au fost înmormântați episcopul Nicolae Ivan, arhiepiscopul Teofil Herineanu, mitropolitul Bartolomeu Anania și episcopul Vasile Flueraș.

 

content-imagecontent-image 

 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: