Antrenorul Dan Petrescu, revenit pentru al patrulea mandat la echipa de fotbal CFR Cluj, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că atunci când este chemat de gruparea ardeleană îi este greu să refuze.

„Au fost probleme în acest sezon, dar acum CFR este într-o poziţie bună. Şi depinde numai de ea. Deci dacă rezultatele vor fi bune în ultimele trei meciuri atunci echipa va fi în Europa, pentru că ăsta e obiectivul. Trebuie să mi-l asum, pentru că am venit acum. Şi e clar că dacă îl atingem e meritul tuturor antrenorilor care au fost aici. Recunosc, aş fi avut nevoie de o pauză, dar când CFR Cluj mă cheamă e greu să refuz. Mă simt ca acasă aici, mă motivează totul, îmi place oraşul, îmi place echipa, îmi plac fanii. Toată lumea s-a bucurat că m-am întors, acum sper să facem rezultate. Nu am venit să fiu judecat pentru ce am făcut aici, vreau să fiu judecat pentru ce fac de acum încolo”, a spus Petrescu.

El a explicat că semnase contractul cu CFR Cluj din 1 iunie, dar a acceptat să vină mai devreme pentru că echipa rămăsese fără antrenor cu licenţă Pro.

„Obiectivul meu când am plecat în Coreea a fost să câştig Champions League. Şi când am văzut că nu mai sunt şanse, am zis să mă întorc. Iar primul telefon l-am primit din partea patronului de la CFR Cluj. Şi am zis că vin fără nicio problemă, dar am nevoie de o pauză. Nici nu cunosc campionatul ăsta, nu ştiu ce s-a întâmplat la CFR, doar ce mai citeam din când în când. Aşa că aş fi vrut o pauză mai lungă, pentru că semnasem de la 1 iunie. Dar apoi am primit alt telefon pentru că la CFR nu mai există un antrenor cu licenţa Pro, a expirat mandatul lui Hoban şi Dican. Şi atunci dacă nu veneam eu trebuia să vină alt antrenor pentru o lună. Şi cred că era ciudat. M-a rugat patronul şi nu am avut cum să refuz. Eu am venit ca acasă aici. Ştiu tot în club, mai puţin unii jucători. Dar cred că am găsit jucători de calitate, buni, serioşi”, a menţionat tehnicianul.

Petrescu susţine că va evalua jucătorii în perspectiva următorului sezon.

„Jucătorii trebuie să îmi arate în aceste trei meciuri. La ultimul antrenament mi-a plăcut cum s-au implicat. Deci dacă se implică la antrenamente şi joacă bine, trebuie să ne gândim foarte bine dacă schimbăm foarte mult sau nu schimbăm. Această decizie o voi lua după ultimul meci, cel cu Farul. Deci există şanse ca jucătorii care îşi încheie contractele să rămână. Patronul mă lasă să decid orice, cine rămâne, cine pleacă… vom lucra exact cum am lucrat în trecut”, a precizat el.

Antrenorul a declarat că nu înţelege rezultatele slabe ale formaţiei FC Rapid, adversara din partida de duminică.

„Sunt convins că Rapid a început campionatul cu obiectivul de a se califica în Europa. Pe parcurs, după victoria cu 4-0 cu FCSB au schimbat obiectivul în câştigarea campionatului. Iar în acest moment cred că ei nu mai au şanse nici matematice la Europa… de aia e această dezamăgire acolo. Sunt şocat şi surprins că Rapid nu a câştigat în şapte meciuri, pentru că Bergodi se ştie că a făcut treabă pe oriunde a fost, jucătorii lor sunt foarte buni, pe patru dintre ei i-am antrenat şi eu aici. Au fani, au bani… chiar nu înţeleg ce s-a întâmplat la Rapid. Şi atunci o echipă pare că nu mai poate atunci va fi foarte motivată. Am înţeles că e ultima lor şansă din partea patronului. De aceea meciul ăsta e foarte greu. Sunt trei echipe, Craiova, Farul şi CFR, care se bat pentru două locuri de cupe europene. Eu vreau să duc echipa în Europa, dar să vedem ce va fi pentru că mai avem trei finale de jucat”, a afirmat el.

Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte formaţia FC Rapid , duminică, de la ora 21:30, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, într-o partidă contând pentru etapa a 8-a a play-off-ului Superligii.

NapocaNews