Paștele l-am petrecut pe urmele Grizilor șcheieni, împreună cu Thomas și Ina, prietenii mei din Hărman, localitate supranumită „comuna marilor proiecte”, din „țara proiectelor neterminate”, cum numea George Călinescu România. Și peste tot, dacă mergeți acum la Brașov, domină bannere gigantice, cât un bloc de câteva etaje, pe care scrie triumfător: „Alege Viitorul!” Și cel mai fingăreț e unul Allen, o fi vreun scăpătat, precum Clotilde la București, care, după ce a făcut aici rahatul praf, mai vrea un mandat, fiindcă nu l-a tocat destul! Mă mir că nu mai vrea un mandat și Klausland, care acum e disperat, vrea și mai sus, fie la NATO, fie la UE, dar nu oricum, ci drept călăuză oarbă care a promulgat acum o lege criminală „Ciucă-Ciolacu”, prin care amnistiază evaziunea sub un milion de euro, adică îi protejează pe hoți! Iohannis, la fel de inconștient ca până acum, îi scapă pe evazioniști de răspundere, dar pe el cine îl va scăpa?
Acești patrihoți, străini de limbă și de țară, care ne îndeamnă să alegem viitorul, știu oare învățătura lui Eminescu, dacă o fi auzit și de el, care spunea: „De vrei viitorul a-l cunoaște, întoarce-te în trecut”. Viitorul nu poate fi strălucit dacă trecutul nu e clădit, cu spune tot Eminescu, „pe baze solide, vechi”, fiindcă viitorul trebuie să nu uite de izvor, să-i continue curgerea. Dacă alde Allen (o fi neam cu Woody Allen, fiindcă Edgar Allan Poe e prea departe) ridică viitorul, coloanele construcției, pe mlaștină, va rezulta un viitor de ocnă. Dacă trecutul a fost prăpăstios, prăpăstios va fi și viitorul. Ce trecut au ei? Cum le este trecutul (confuz, cețos, venetic), așa le va fi și viitorul.
Am făcut mici anchete și am observat că actualii edili și candidați brașoveni nu cunosc trecutul, locurile pe unde calcă. Sunt repetenți în ale originilor, ale locurilor sacre, de întemeiere.
Și vreau să le dau alegătorilor argumente solide cu care să-i trimită la plimbare pe acești noi mincinoși, pe aceste marionete ale „Marilor Proiecte”. Nu au nici un mare proiect, fiindcă sunt goi pe dinăuntru.
Totul pornește de la curiozitatea cititorilor mei din „Jurnalul Bucureștiului”, pe care Thomas Csinta și soția lui, Florentina („Ina”), îl păstoresc ca pe o catedrală, fac din el cel mai bun ziar din România, un adevărat ziar al Adevărului și al spiritului românesc, cititori care îi întreabă adesea, de unde vine acest nume de Grid? Thomas și Ina mă cunosc de mult. Și acum câțiva ani, i-am dus în Țara Făgărașului, în satul de unde îmi trag rădăcinile și pseudonimul prenumelui literar, și i-am plimbat peste tot, inclusiv în frumosul cimitir al satului, unde, în fața Bisericii Sf. Parascheva, se află mormintele Modorceștilor, ale neamului meu, avându-l multe decenii călăuză pe pr. Vasile Modorcea, fratele tatălui meu, neam de cărturari, fideli locului din generație în generație, care își au izvorul în vechimea satului, atestat la anul 1527, așa cum arată unchiul meu în Monografia satului, pe care, după moartea sa, eu i-am editat-o.
Cei însetați de cunoașterea istoriei, să cerceteze Monografia. Din ea vor afla multe despre Arborele genealogic întocmit de Ioan Pușcariu, preot al satului, care fixează prima rădăcină a Gridului la anul 1527, exact anul când Ștefan Mailat ajunge domnitor al Țării Făgărașului, apoi vievod al Transilvaniei. El s-a născut în satul Comăna, a cărui viață spirituală a fost opera gridanilor (și azi, în fața bisericii donate de voievodul Matei Basarab, se află 17 cruci pe care este săpat numele Gridan). Pușcariu pune la această rădăcină numele Lascu de Grid. Augustin Bunea, canonic de Blaj, în discursul său de intrare în Academie, a vorbit despre caracterul românesc al Țării Oltului, care se poate recunoaște după întemeietorii satelor. „Astfel un Matei a întemeiat Mateiașul, un Lupu, satul Lupșa, un Cuciula, Cuciulata, un Grid, satul Grid”. Și tot Augustin Bunea spune că numele Grid este foarte vechi și el a găsit un boier în Bulgaria cu acest nume la anul 1324! De altfel, cartierul Șcheii Brașovului a fost locuit odinioară de bulgari, azi toți românizați. Preotul Ionașcu Moise, în cartea Cetatea Făgărașului, precizează că la anul 1584 se găsea în scaunul de judecată al Făgărașului boierul Nagu de Grid. Și tot Ionașcu ne spune că, pe la 1700, la Brașov se găsea un protopop cu numele Vasile de Grid, care a avut doi fii, pe Eustație Grid, care a ajuns la rându-i protopop și a scris prima gramatică românească, și pe Jipa Grid, care și-a zis și Gridovici. Protopopul Vasile își avea originea în satul Grid, mărturie fiind și donația unei cărți numită Apostol, pe care el a făcut-o bisericii din satul Grid, carte pe care mi-a arătat-o unchiul meu, pr. Vasile Modorcea, răsfoind-o adesea împreună și citind dedicația protopopului sau însemnările sale marginale. Cartea a fost lăsată moștenire de unchiul meu urmașului său, Virgil Coman, făcut preot cu sarsanaua, care mi-a spus că a rătăcit acest document. Acest preot fără vocație avea să fie alungat din sat.
Dar ceea ce i-a interesat acum pe prietenii mei, Thomas și Ina, a fost cum au ajuns acești gridani, în Șcheii Brașovului, protopopi și cărturari de soi. Și am pornit spre Șchei. Am ajuns la Brașov și, din Piața Sfatului, am urcat pe străduțele care străjuiesc frumosul colegiu „Andrei Șaguna”, unde în tinerețe am prezentat filmul Andrei Șaguna – un Mesia al Românilor (1998) și am ajuns în Șcheii Brașovului, pe care eu îl numesc Athosul României. De ce? Fiindcă acolo se află focusul românismului. Din Piața Unirii, ochii îți cad pe turla Bisericii Sf. Nicolae (atestată în sec. XIV), de o frumusețe rară, concurează bisericile gotice din Occident. Ca să-i dea viață, să arate așa, ca o Mironosiță a Domnului, la baza ei au pus câte o cărămidă mari voievozi români, cum scrie în pridvor, precum Vlad Călugărul, Neagoe Basarab, Aron Vodă, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu etc. E o ctitorie voievodală, construită în stil bizantin. Iar în pajiștea din fața ei se află un monument din marmură neagră, ce marchează mormântul unde se află alți ctitori, în frunte cu Diaconul Coresi și continuând cu protopopii de Brașov, printre care, pe prima coloană, se află și numele Eustație Grid.
Aici există și o Alee a stelelor religioase, în stilul Walk of Fame de la Hollywood, ideea mitropolitului actual, Laurențiu Streza. Trebuie să amintesc și faptul că în dreapta bisericii, în pantă, se află impresionantul mormânt în marmură neagră al lui Nicolae Titulescu. Iar în cimitirul bisericii există multe personalități brașovene, o adevărată istorie care așteaptă învierea promisă de Hristos.
În cartea mea de suflet, Țara Originilor, am expus cu de-amănuntul originile românismului, cu focarul în Țara Făgărașului, și m-am ocupat de puntea care leagă satul Grid de Șcheii Brașovului, de Grizii șcheieni.
Și acum sunt uimit, mergând pe urmele Grizilor șcheieni, cum de au reușit să fie pionieri, să pună bazele românismului în plină epocă habsburgică!
De mic, am revenit la izvor, aici, în Șchei. Dar izvorul trebuie păstrat curat. Biserica Sf. Nicolae e jerpelită, trebuie restaurată. Iar toată această zonă medievală trebuie conservată. Străduțele fac circulația mașinilor aproape imposibilă. Circulația mașinilor de orice fel ar trebui interzisă. Trebuie găsită o soluție. Mulți de „trebuie” are nevoie acest loc sacru, ca să fie din nou, ca la începuturi, izvorul curat. Și cum Blaga spunea că Iisus nu a murit, ci, după crucificare, el a rămas printre noi, a devenit Iisus-pământul, pe trupul căruia călătorim, așa și eu când pășesc în Șchei, când urc pe Podul lui Grid, simt că pășesc pe trupul lui Vasile de Grid și al urmașilor săi.
Atât de mult l-au iubit șcheienii pe acest protopop cu viață lungă încât i-au dat unei străzi numele lui, Podul lui Grid. Strada pornește din apropierea pieței Unirii, unde se află Biserica Sf. Nicolae și urcă pe dealul numit chiar Podul lui Grid, desfășurându-se printre casele athonite în paralel cu la fel de vestita stradă „Pe Tocile”, aflată la poalele dealului și ducând la Pietrele lui Solomon, faimoasele stânci din masivul Postăvarul, de unde, de două mii de ani, pornesc Junii în ceremonialul lor pascal, așa cum au făcut și acum, în acest Paști.
Strada Podul lui Grid se înfundă în coasta muntelui, dar din vârful ei se văd bine Șcheii și tot peisajul înconjurător. Nu se văd urmele nici unui pod, dar strada însăși, urmând muchea dealului, are aspectul unui arc, e ca o boltă. Sigur, pe aici a umblat și preotul Vasile de Grid, ca și părinții și urmașii săi. El este consemnat cu Prima cronică cu subiect românesc din țară, așa cum vedem pe panourile din fața școlii, care a fost Prima școală românească, în muzeul căreia sunt conservate documente de preț. Aici, Diaconul Coresi a tipărit primele cărți de circulație în limba română. La 1559 se preda Catehismul coresian și fiecare protopop și dascăl au scris cărți românești pentru școală, urmând îndemnul lui Andrei Șaguna: „Unde e o biserică trebuie să fie și o școală, și unde e un preot, trebuie să fie și un dascăl”. Muzeul conservă toate documentele care au făcut din acest loc un simbol al românismului. La 1740, protopopul Eustație Grid ridică etajul școlii și tot el scrie Prima gramatică în limba română. El i-a atestat pe Juni, cu ceremonialul pascal. Faptele mărețe ale lui Eustație Grid sunt multe, cum ar fi calitatea sa de misionar, de ambasador al bisericii, implicit misiunea sa la Moscova, unde a obținut de la împărăteasa Elisaveta Petrovna multe favoruri, în bani, cărți și haine preoțești, dar și prin intervenția sa pe lângă Maria Tereza în favoarea românilor din Șchei, cerându-i să înceteze presiunile pentru Uniație (unirea cu Roma). La etajul pe care Eustație l-a construit, se află portretul său, un tablou cu fundal întunecat, dar cu chipul lui luminos. Aici se află și portretul lui George Ucenescu, cel care a compus la 1848 melodia imnului „Deșteaptă-te române”. Tot în muzeu se află tipografia lui Coresi și băncile de clasă ale lui Anton Pann, care a fost dascăl aici în anii 1821 – 1828 – 1850. Muzeul e plin de documente și tipărituri, pe măsura celui care se ocupă de el, harnicul preot și dascăl Vasile Oltean.
Așadar, acum știm cine sunt acești bărbați care poartă numele de Grid și cum au devenit întemeietori de credință, de școală și gramatică românească. Trebuie să mai spun care a fost cauza plecării lor din Grid și cum au ajuns aici, în Șchei? Această faptă senzațională a gridanilor este legată de exodul lor în Șcheii Brașovului, exodul celor care ai refuzat să treacă la Uniație, Șcheii fiind ales ca locul cel mai sigur al conservării credinței străbune. Ei au micșorat astfel presiunea care se făcea asupra populației ortodoxe de a se uni cu Roma. Ctitoriile lor au fost adevărați stâlpi de rezistență ortodoxă. În primul rând au învățat carte temeinică, fără de care nu se poate ctitori nimic trainic. Un cronicar local, David Cepescu, îl prezenta pe Eustație Grid drept „un om împodobit cu științe și cu mare înțelepciune”. Există în Șchei un adevărat focar gridan, care a dat intelectualii epocii. Eu au ajuns la funcții înalte, pentru a putea avea și putere politică.
Aceștia sunt Grizii șcheieni. Grizii, cuvânt care mă duce cu gândul la leoparzii lui Lampedusa. Toată povestea lor amplă se află în cartea Țara Originilor, care conservă simboluri paleocreștine, precum urmele de pe altarul mănăstirii-peșteră de la Șinca Veche, cu alte multe urme sacre, cum ar fi locul (Bucium) unde Sf. Apostol Andrei a întemeiat un schit, cu urme istorice, precum denarul împăratului Tiberius, descoperit în castrul roman de la Șinca Veche, cu piatra de întemeiere a Cetății Făgărașului (anul 15 d.H.), zidită cu „piatră de Grid”, cu Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus și Mănăstirea de la Dejani, cu cetatea lui Negru Vodă de la Breaza, cu racla lui Ioan Botezătorul de la Hurez, cu masca de paradă romană de la Cincșor, cu tezaurul monetar de la Părău-Grid, cu un dinar de pe vremea lui Despot Vodă, cu marile personalități făgărășene: Constantin Brâncoveanu, Ioan Inocențiu Micu-Klein, Gheorghe Șincai, Aron Pumnul, Ion Codru Drăgușanu, Iosif Vulcan, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae, Emil Cioran, Nicolae Bălan, Antonie Plămădeală, Octavian Paler, Teofil Părăian și mulți alții. Însuși Creangă are rădăcini în crengenii din Crângul Făgărașului, iar rădăcinile lui Eminescu sunt tot din această țară a originilor (Eminovicii din Vad).
Iată temeiuri adânci pentru care mi-am luat acest pseudonim literar, îl port ca pe o cruce pe Golgota, cu mare responsabilitate. Le-am închinat acestor străbuni multe cărți și filme. Și cred că și copiii mei îmi continuă acest spirit. Fetele mele, la New York, spun că sunt din Transilvania, născute la Brașov. Iar nepoțica mea Ellie, din Anglia, poartă numele Modorcea și scrie poezie de la trei ani! Românismul trebuie continuat din tată în fiu. Așa cum a făcut și Dimitrie Eustatievici, fiul protopopului Eustație Grid, care avea să ducă mai departe fapta de cultură a tatălui său. O altă versiune istorică îi atribuie lui scrierea primei gramatici în limba română, căci el a fost directorul școlilor naționale neunite din Transilvania. Faptele lui Eustatievici (de la Eustație) sunt copleșitoare. Grizii sunt adevărați proto-croniști, dovadă că au fost proto-popi. Nu m-am aflat în treabă când, fixând-mi prenumele Grid, am spus că vreau să continui Opera acestor mari înaintași ai mei, cu pioșenie athonită. Când am ajuns la Athos, mereu vorbeam despre Athosul României, Șcheii Brașovului, unde își au locul de veci grizii șcheieni.
Mai este posibil azi o asemenea ispravă, în condițiile când „nu mai poți străbate, de atâta străinătate”, cum spune Eminescu în Doina, când veneticii ne îndeamnă să alegem viitorul, ei, străini la limbă și la port?
Cunosc ei acest trecut? Cum poți să construiești un viitor la fel de măreț, să conservi pilda unui asemenea trecut, de un românism pur, cu oameni ca Allen, Clotilde, Ciolacu, Ciucă/Măciucă, Șoșoacă, Burduja sau Iohannis, marea impotență a țării?! Știu actualii guvernanți, semianalfabeți cu internet, unde s-a născut gramatica românească? Băncile lui Anton Pann îi așteaptă, să treacă pe acolo, să nu-l mai confunde pe „care” cu „pe care”!
Trebuie să mai spun că prietenii mei, Thomas și Ina, au făcut continuu fotografii, au imortalizat toate momentele pomenite aici. Sunt fericit că pașii m-au dus din nou pe urmele grizilor șcheieni. Ei mi-au fost călăuză, au dat seva și echilibrul carierei mele. Și dacă stau cu fața spre viitor, și l-am descoperit pe Dumnezeul Disident, care m-a dus la utopia Civitas Innocentiae, o cetate a Omului purificat, se datorează faptului că nu mi-am uitat izvorul. Nu-mi uit niciodată trecutul. Viitorul se clădește pe baze solide, vechi.
Grid Modorcea
