(Pe Calea Victoriei ca în Times Square) – Acolo unde pătrunde filmul american, spune Codul Hays, acolo trebuie să pătrundă și marfa americană.
Americanii au cucerit lumea nu cu bombe, așa cum se crede, ci cu filme. De dimineață până seară, posturile TV sunt pline de filme americane, care se reiau în delir.
Iar cum cuceresc ei piața lumii, se vede din meșteșugul cum fac promo.
Recent, am văzut cum au cucerit publicul bucureștean cu un promo la serialul BRIDGERTON, cu un promo năucitor. O mare parte din Calea Victoriei, mai exact porțiunea dintre Biblioteca Universitară și Cheiul Dâmboviței, a devenit cu adevărat Micul Paris. Toată circulația mașinilor și a bicicletelor de orice fel a fost interzisă și Calea a devenit un loc de promenadă, ca odinioară pe Podul Mogoșoaiei, cum se numea ea, când boierii gură cască de la Capșa o admirau pe Mița Biciclista defilând pe biciclu!
Sute de mii de oameni, cum nu am mai văzut aici de la revoluția din decembrie ’89, se vânturau de colo-colo, într-o teribilă și spontană paradă a modei, care imita costumația personajelor din serialul promovat. În jurul statuii lui Carol I din fața Bibliotecii Universitare se derula Muzeul BRIDGERTON, cu vitrine în care se aflau costumele personajelor și tablouri mari cu portretele lor. Cele feminine erau florale. Așa erau îmbrăcate și fetele din promenada bucureșteană, cu rochii dantelate, cu fuste din materiale cu paiete și pene, rochii-cămașă, libere, fluturând în vânt, transparente, cele mai multe cu imprimeuri colorate, cu flori peste tot. De altfel, în fața Bisericii Kretzulescu stația de autobuz de acolo era pavoazată cu zeci de coroane de flori, ca la un bal princiar, împodobită fiind cu tablouri mari în care străluceau personajele din film, precum regina Charlotte.
Trebuie să spun că BRIDGERTON este un film de epocă, se petrece în high life-ul londonez din perioada Regenței. În centrul acțiunii se află Daphne, fiica cea mare a puternicei familii Bridgerton. Se dă o bătălie pe piața competitivă a mariajelor, în stilul lui Mândrie și prejudecată de Jane Austin. Dar aici romanciera după care a fost inspirat serialul se numește Julia Quinn. Ea sintetizează parcă tot ce a creat Austin în romanele sale, punctând marile momente care defineau politica aranjamentelor maritale. Evident, există și o foaie de scandal, o ziaristă care pune mereu paie pe foc, ca și un rebel, un duce indezirabil, care strică jocul aranjamentelor. Totul devine un scandal la adresa bunelor moravuri, pigmentat de strălucite replici care fac fala duelului intelectual londonez. La acest capitol, literatura engleză nu are egal. Serialul este produs de celebra companie americană Netflix.
Avem, așadar, sarea și piperul atracțiilor, în stilul romanțat al marilor romane englezești, scrise de femei. Iubiri furtunoase, despărțiri fatale, concubinaje, trădări, intrigi, politichie de curte, perversiuni erotice, tot tacâmul unui spectacol fără pretenții, dar după care poporul, masa de cinefili, se omoară, se manifestă libertin, așa cum se aruncau fetele pe băncile din stația florală, săltându-și rochiile colorate, dezvăluindu-și fără jenă pulpele adolescentine, făcându-și fotografii non-stop. Nici la concertele de la Ateneu nu am văzut atâta erotism și eleganță.
Organizatorii show-ului stradal au dat dovadă că au studiat bine locul desfășurării și natura distractivă a românilor.
Era o atmosferă total crazy. Delirul mulțimii era amplificat de atmosfera arhitecturală a Căii Victoriei, care îmbină noul, clădirile din oțel și sticlă, de un mare rafinament, cu frumusețea clădirilor vechi, toate restaurate, puse în evidență de cochete restaurante și vitrine de la parter, cu servicii occidentale, ca și numele bistrourile cu mese pe trotuare. În fața fostului Teatru Național, unde e Novotel, o trupă de tineri cânta în draci, alta în fața Teatrului „Odeon”, unde s-a instalat un podium cu muzicieni în frac, cântând muzică de promenadă, iar în fața Palatului Regal un circar aduna mii de oameni cu scamatoriile lui – făcea jonglerii cu trei bastoane folosindu-se de mâini, picioare, umeri, gât și de tot trupul lui. Un număr de circ ca o prestidigitație de Las Vegas.
Oriunde te uitai, se petrecea ceva atractiv. NU mai erai în România „lui Ciolacu, să-l ia dreacu”, ci undeva în Times Square, modelul show-ului promo. Exact, numai acolo am mai văzut o atmosferă așa de libertină, o relaxare generală, cu turiști de pe tot pământul, așa cum erau și pe Calea Victoriei, unde se auzeau glasuri pe diferite limbi, în special engleza. Lipseau doar deghizări, păpuși uriașe cu Superman, Supergirl etc. Mulți negri și multe femei grase, unele obeze, dar care defilau în rochiile înflorate cu un surâs de fericire molipsitor. Și vremea a fost foarte călduroasă, peste 20 de grade, iar după ce s-a întunericit, organizatorii BRIDGERTON au proiectat fragmente din serial pe frumoasele clădiri de epocă ale Căii Victoriei, cum ar fi Grand Hotelul Continental, unde mai ieri, de pe balconul lui, ne făcea cu mâna Regele Mihai. Și invazia de lume era ca acum.
Un negru stătea uimit de ce vedea, cu gura căscată. Cică așa ceva n-am mai văzut, cum vă distrați continuu voi, românii. Păi da, zic, fiindcă prin tradiție, la noi în fiecare zi e sărbătoare. Dar când mai munciți?, mă întreabă el impacientat. Dar ce, zic, munca e pentru noi? E pentru nemți. Noi suntem cu nemunca, cu distracția. Iar azi, nu vezi, muncesc alții pentru noi, ne-au adus aici de toate să ne distrăm și mai copios. Dar cum ați reușit să rămâneți așa de veseli, că ați avut o istorie destul de întunecată? Secretul e că ne-am învățat cu călăritul și ne-am descurcat. Voi, africanii, ați fost călăriți de colonialiști și nu v-ați descurcat, ați ieșit mereu ca după un apartheid. Dar noi am fost călăriți și de turci, și de austro-ungari, și de ruși, iar acum de americani, dar am scos-o la capăt, cum o s-o scoatem și acum, nu vezi ce veselie e aici?!
Sigur, zona BIRDGERTON a devenit un vad de distracții non-stop, trotuarele erau ocupate de mese pline cu bunătățuri scumpe, iar în zona Capșei se desfășura un comerț stradal ca de Crăciun, în Piața Constituției, unde sunt sute de căsuțe cu tot felul de obiecte și mâncăruri. Sub coloane erau zeci de tarabe cu bijuterii artizanale și haine de toate felurile. Un adevărat târg. Strada Edgar Quinet era plină de tarabe, care duceau până la Librăria Academiei (fostă Sadoveanu). Ei, și aici, ce mi-au văzut ochii, în vitrină un raft cu cărțile mele. În aceeași vitrină, sub raftul meu, se afla și cartea lui Florin Piersic, Viața este o poveste. Librarul mi-a expus șapte titluri, la mijloc Homo Novus, romanul viitorului, care atrăgea toate privirile, iar de o parte și alta IDEALE. Stăteau cuminți și așteptau viitorul, privind la prezentul zburdalnic din preajma librăriei.
În zona Poștei și a Muzeului de istorie altă nebunie, se desfășurau artiști independenți, care făceau muzică de calitate. De acolo, puteai merge în zona Carul cu bere-Biserica Stavropoleos-Teatrul de Comedie (total reînnoit, restaurarea a scos în evidență o clădire de o rară frumusețe) – Calea Lipscanilor, cu tumultul ei balcanic, inconfundabil. Pe toată această unduire de șarpe era puhoi de lume, de tineri de pe tot pământul, care se distrau, în delir, într-un mod foarte zgomotos. Organizatorii show-ului BRIDGERTON au știut să aprindă scânteia, promo lor a fost un pretext ca să se distreze românii, să arate că la acest capitol pot fi și ei crazy, ca englezii și americanii.
Iată că poate exista și o altă Românie, diferită de cea pe care o fac guvernanții, o Românie cum o vor străinii și poate și tinerii din România. E bine, nu e bine? Dar realitatea ne arată că ceva se întâmplă, că pulsul vieții nu poare fi stăvilit, e imprevizibil și este foarte diferit de pulsul politicii.
Grid Modorcea
