Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a oficiat vineri Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” – Salva din Bistrița-Năsăud. Așezământul monahal a aniversat 30 de ani de la înființare.

La slujba oficiată în altarul exterior al mănăstirii au participat numeroși pelerini și reprezentanți ai instituțiilor locale și centrale.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a expus în predica sa trei motive pentru care o preacinstim pe Maica Domanului.

Primul dintre acestea este că Fecioara Maria „este Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunea aceasta Născătoare de Dumnezeu o zicem mereu”.

„Un alt motiv pentru care o preacinstim pe Maica Domnului este acela că e mai presus decât toată făptura, cântăm așa: Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii…, mai presus decât orice făptură, chiar decât îngerii”.

Mitropolitul Clujului a subliniat că „un al treilea motiv pentru care o preacinstim este acela că a fost fecioară înainte de naștere, în timpul nașterii și după naștere, pururea fecioară”.

Pentru întreaga activitate pastoral-duhovnicească, Mitropolitul Andrei i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici Arhidiaconului prof. Cornel Pop, care a împlinit 86 de ani de viață, dintre care 56 de ani ca dirijor al Coralei „Andrei Mureşanu” de la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bistriţa.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa i-a oferit doamnei Monica Săsărman, Secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”; Ioan Raboca a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar Ioan Morariu a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni” în semn de prețuire și recunoștință, pentru implicarea lor în viața și activitățile așezământului monahal.

 

Mănăstirea de la Salva a fost înființată în anul 1994 cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania, la dorinţa credincioşilor din zonă. La început a fost ridicată o biserică mică din lemn cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” pentru oficierea sfintelor slujbe.

Biserica s-a dovedit neîncăpătoare, astfel că, la data de 10 mai 1994, Mitropolitul Bartolomeu a pus piatra de temelie pentru ridicarea unei noi biserici de zid cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, care a fost sfinţită în data de 10 mai 2013 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Cele 20 de monahii de la Mănăstirea Salva desfășoară activităţi administrative și confecţionează veşminte, pictează icoane și întrețin un cabinet stomatologic.

NapocaNews, Foto credit: Mitropolia Clujului / Darius Echim