Distribuie articolul

O companie specializată în creația și producția de timbre personalizate a realizat o emisiune filatelică cu 2 timbre omagiale ”Doina Cornea – 95 de ani de la naștere” pentru Republica Moldova, în timp ce Romfilatelia din România refuză de mai mulți ani solicitarea făcută în acest sens de Fundația Doina Cornea din Cluj-Napoca, arată Cluj24.

Potrivit lui Leontin Iuhas, fiul fostei dizidente comuniste și președinte al Fundației Doina Cornea, anul 2024 este unul aniversar pentru el și pentru mulți dintre cei care au cunoscut-o pe mama sa, dar nu și pentru Romfilatelia.

”La 95 de ani de la naşterea Doinei Cornea, printre buburuze, căluţi de mare şi anul dragonului de lemn această instituţie a Statului Român, condusă de decenii de doamna Cristina Popescu nu a găsit de cuviinţă să emită un timbru omagial Doina Cornea.

În ciuda repetatelor solicitări făcute de Fundaţia Academia Civică, Fundaţia Corneliu Coposu şi Fundaţia Doina Cornea!

Va exista totuşi un timbru dar care, din păcate va putea franca doar scrisorile expediate din Republica Moldova”, a spus Iuhas.

Cele două timbre omagiale au o valoare de 2,80 lei moldovenești.

Primul o reprezintă pe Doina Cornea la masa de lucru, fotografie realizată de artistul francez Eric Dessert, cu drept de folosință cedat către Leontin Horațiu Iuhas, și conține citatul ”Trebuie să rămânem liberi, să nu devenim robi ai fricii”, iar cel de-am doilea reprezintă un tablou realizat de Doina Cornea care îl înfățișează pe fiul său Leontin Horațiu, zis Tin Tin.

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: