Control total. UE. Acest lucru este necesar pentru ca, în cazul unui accident, specialiștii să poată determina mai precis cauzele producerii acestuia.Toate autoturismele, camioanele ușoare și camionetele noi din UE trebuie să aibă acum cutii negre.

 

„Cutia neagră” va stoca informațiile despre accident, care vor fi înregistrate cu puțin timp înainte și după ciocnire: în special, viteza vehiculului, parametrii de funcționare a motorului, forța cu care a fost apăsată pedala sau frâna, unghiul de virare a volanului, activitatea sistemelor de siguranță și timpul de declanșare a airbagului.

Înregistrarea sunetului, ca în cazul cutiei negre a unui avion, nu este prevăzută.

De asemenea, dispozitivul nu va fi conectat la niciun sistem de la distanță – datele pot fi citite numai după ce cutia neagră este scoasă din mașină.

După cum a anunţat anterior Europulse, țările UE și-au stabilit un nou obiectiv: zero accidente rutiere mortale până în 2050.

În acest scop, în luna martie 2023, Comisia Europeană a propus pregătirea mai aprofundată a tinerilor șoferi, ajustarea procesului de examinare medicală și introducerea unui sistem general de amenzi, transmite RADOR RADIO ROMÂNIA.

NapocaNews