Babasha, invitat special al trupei britanice Coldplay, a fost huiduit de mii de spectatori în timpul apariției sale pe scena Arena Națională. „Dacă aș fi fost acolo, probabil nu aș fi fluierat, însă nu mi-ar fi făcut vreo mare plăcere”, transmite jurnalistul Adelin Petrișor.
„Nu m-am dus la concertul despre care vorbesc toți pentru că nu-mi place muzica celor de la Coldplay. Am văzut pe net momentul cu Babasha. Foarte tare băiatul! Și-a văzut de piesă, în condițiile în care avea parte de un public ostil. Dacă aș fi fost acolo, probabil nu aș fi fluierat, însă nu mi-ar fi făcut vreo mare plăcere. Nu mă duc la Pantera, ca să-mi cânte o piesă Fuego.
În fine, e greu de spus câți dintre cei care au fluierat erau rasiști și câți erau doar sătui de manelele omniprezente pe plaiurile mioritice. Mie mi-a plăcut maxim tâmpenia cu ‘ce o să zică acum lumea despre România‘… Totuși s-a fluierat pe stadion, la Coldplay, nu la Ateneu, la Festivalul George Enescu”, a concluxionat Adelin Petrișor, pe X.
NapocaNews