Distribuie articolul

De ce ne bucurăm atât de mult la succesele naționalei de fotbal?

N-o să vă placă răspunsul.

Explozia de bucurie la nivel național față de rezultatele echipei naționale de fotbal ascunde ceva mai profund și merită analizat.

Nu vorbim de ceva superficial sau limitat la o singură categorie socială, de exemplu bărbații sau pasionații de sport.

Nu. Vedem femei, copii, bătrâni, oameni de toate felurile care se manifestă explicit.

Și am zis manifestă, intenționat. Pentru că la fiecare meci sunt zeci de mii de români prezenți în Germania. Veniți din toată țara, din diaspora, de peste tot. E un efort să te duci acolo, să cânți și să te agiți. Nu e deloc simplu.

De ce tot efortul ăsta?

Cred că naționala de fotbal și sportul în general este modul nostru de a răbufni față de politica plecării capului practicată zi de zi. Plecării capului în fața străinilor. Să ne înțelegem.

În fiecare zi auzim că trebuie să respectăm directivele Bruxelles-ului, să nu supărăm partenerul strategic, să acceptăm orice mizerie, ca să fim „buni europeni”. În societate, elitele promovează ideea că a fi român înseamnă a fi inferior și că noi, în sine, nu merităm să existăm, decât ca parte a ceva mai mare. Noi n-avem voie să fim competitivi: dacă ne cerem drepturile în UE suntem „putinisti”. Dacă remarcăm că ucrainenii refugiați aici, ne disprețuiesc pe banii noștri, suntem „xenofobi”.

Toate astea s-au acumulat și acum ies afară. Această explozie nu este doar o bucurie copilărească.

Este o explozie. Este manifestarea dorinței de a ne bate și de a-i învinge pe ceilalți. De a arăta că suntem vii, că suntem o națiune de sine stătătoare – vorba lui Kogălniceanu – și nu doar o anexă a cuiva.

De a arăta că ne putem bate cu străinii și mai mult, că-i putem învinge în luptă dreaptă.

Care străini? Sunt ACEI străini cu care nu ni se dă voie, în restul timpului, să ne luptăm. În spatele cărora trebuie să stăm încolonați, ascultând orbește, ca și cum n-am fi oameni, un popor înzestrat cu voință proprie.

Asta e. V-am spus că n-o să vă placă!

Mihai Șomănescu