Distribuie articolul

Nouă apariție editorială Dr. Ion N. Petroșanu – Scurtă Epopee a unui medic pe frontul de est (1942-1943) la Casa Cărții de Știință.

„Născut la 29 septembrie 1902 în comuna Petroșani, din județul Argeș, a urmat cursurile Facultății de Medicină din București începând din 1921. Muncitor și perseverent, a urcat prin concurs toate treptele ierarhiei medicale, fiind extern și intern al Așezămintelor Brâncovenești, iar după un an de specializare la Hamburg (R.F.G.) a devenit preparator și apoi asistent la Clinica chirurgicală condusă de prof. Iacob Iacobovici, al cărui elev era. Din anul 1949 până în 1952 a funcționat ca medic primar chirurg al Spitalului Filantropia, Bernat Andrei și Spitalului Unificat Șantiere. Din anul 1952 a devenit șeful Secției de chirurgie din Institutul Oncologic din București, până în 1969, când s-a pensionat. În cei peste 17 ani cât a condus Secția de chirurgie a Institutului Oncologic, a desfășurat o prodigioasă activitate clinică și științifică, concretizată în punerea la punct a numeroase tehnici chirurgicale și la publicarea a peste 100 de lucrări în tratate și reviste din țară și străinătate. A fost unul dintre cei care au contribuit la nașterea oncologiei moderne, pe care a văzut-o dezvoltându-se și de care s-a legat cu toată ființa sa […]” Sursa: „Revista de Chirurgie-Oncologie” (1984)

:

Notele, după cum se vede, conțin observații personale, atât obiective, cât și subiective, nu se poate altfel; rezultatul dialogului cu locurile străbătute, cu oamenii, cu activitatea depusă. Activitatea profesională din timp de pace, care a fost transpusă în stare de război. Activitatea cu nuanță civilă, care a fost adaptată la regimul militar. Vagi generalități, mai curând mărunțișuri. ( Ion N. Petroșanu)

Ce bine dacă, atunci când era în viață tatăl nostru, l-am fi descusut să aflăm tot ce ar fi putut el să ne destăinuie și totodată să înțelegem mai bine prin ce a trecut. Interesant este că el a relatat imparțial fapte și situații din mai multe puncte de vedere: al românilor, al inamicilor (sovieticii), al germanilor (cu care România era aliată), dar și al populației locale, ruși de rând, față de care a arătat compasiune prin ajutorul dat ca medic de câte ori s-a putut. ( : Cei trei copii: Teodor, Cristian, Michaela)
Personal, îi datorez doctorului Petroșanu foarte mult din formarea mea chirurgicală, fapt pentru care-i voi purta o veșnică recunoștință. Niciunuia dintre chirurgii pe care i-am cunoscut nu i se potrivesc mai bine cuvintele scrise de Carlyle: „Munca trebuie săvârșită în tăcere, eroic…” (Prof. dr. Ion Chiricuță)

NapocaNews