Distribuie articolul

Anual, sărbătorim sute de comemorări și de sfinți, le percepem ca simple zile libere sau motive de recreație și ni se pare de ajuns dacă ,,știm ce zi e azi”. Dar cu ce ne ajută dacă nu conștientizăm pe deplin evlavia și eroismul acestor martiri? Ce rost își mai are roșul de pe steagul nostru?

Preoții ortodocși români nu amintesc de acești sfinți doar când sunt comemorați calendaristic, ci la fiecare Sfântă Liturghie*, le este pomenită jertfa și țelul. Dar ce-ar mai trebui să însemne și să valoreze în ochii noștri sacrificiile acestor români?

Mulți dintre ei erau apropiați în vârstă liceenilor și studenților de astăzi. Cei de atunci au pătimit pentru credința lor și pentru valorile identității românești. Au devenit, peste noapte, ,,dușmani ai poporului” ce trebuiau reeducați pentru a se conforma unei ideologii pentru care spiritualitatea însemna o piedică în impunerea și menținerea puterii lor.
Tinerii erau arestați fără mandate legale sau procese juste, adesea pe baza suspiciunii de activități subversive sau pentru asocieri cu persoane considerate a fi periculoase de regim. În timpul anchetelor, tinerii erau supuși la torturi brutale pentru a-i forța să mărturisească crime pe care nu le-au comis sau pentru a divulga informații despre alte persoane. Dacă rezistau, ajungeau în lagăre sau închisori ce au devenit astăzi memoriale ale durerii, ale cruzimii și ale brutalității comuniste.

Condițiile sanitare precare și alimentația insuficientă din închisori supraaglomerate contribuiau la răspândirea bolilor și la degradarea rapidă a sănătății prizonierilor. Deținuții erau izolați complet de lumea exterioară și supuși unui regim de teroare constantă, menit să îi descurajeze.

Regimul folosea propaganda pentru a discredita tinerii opozanți, prezentându-i ca trădători. Aceasta avea ca scop descurajarea oricărei forme de opoziție și intimidarea populației. Educația și cultura erau puternic controlate pentru a preveni răspândirea ideilor care ar putea incita la opoziție. Studenții și profesorii suspectați de opinii neconforme erau persecutați și exmatriculați.

Și, totuși, studenții au jucat în continuare un rol central în opoziția împotriva regimului. În marile universități au existat mișcări de protest și rezistență, care au fost adesea suprimate brutal.

Prin toate aceste practici inumane, regimul comunist a lăsat în urmă o traumă profundă pentru întreaga generație de tineri care s-a confruntat cu represiunea. Estimarea numărului exact de tineri care au murit în închisorile comuniste din România rămâne necunoscut. Totuși, putem spune cu certitudine că mii de tineri au fost victime ale represiunii politice, mulți dintre ei pierzându-și viața în condiții atroce, la vârste la care viața lor abia stătea să înceapă.

Revenind în prezent, ne putem imagina oare a ne pune pe noi înșine în acest iad prin care au trecut acești eroi? Și, dacă nu putem, atunci această reeducare a fost implementată cu succes, atât timp cât nouă ne-ar fi frică să ne opunem cu atât devotament unor forțe opresive.

În asta constă importanța acestei conștientizări, pentru că, trecând peste aceste fapte istorice, lăsăm călăii acestor povești să-și îndeplinească scopul – conformarea unei generații, distanțarea de apartenență la ideal și mituirea ei prin confort și dezinteres.

Putem chiar constata că, fără o schimbare majoră a gândirii, fără a înțelege istoria noastră și datoria pe care o purtăm, o simplă lovitură de stat nu ne diferențiază în totalitate de acest trecut trist. Acești călăi ai secolului anterior bântuie în continuare, nepedepsiți, vârfurile țării în care trăim. Iar, pentru a-i înlătura, soluția nu va fi niciodată să ne distanțăm de istoria noastră, ci de a ține minte mereu cine este responsabil pentru aceste orori – de a ne asigura că nici noi nici generațiile care vor veni nu vor trece vreodată prin aceleași patimi.

Așadar, lupta acestor sfinți ai închisorilor este lupta pentru libertate. Libertatea pentru care au murit, în cele mai oribile condiții, tinerii unei generații întregi, și pentru care suntem datori și noi, la rândul nostru, măcar a păstra viu sacrificiul lor.

Eseu pe tema sfinților închisorilor, scris de Ștefan Gavril, elev al Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, clasa a XI-a F

Bibliografie:
Octavian Voinea – „Masacrarea studențimii române”
Demostene Andronescu – „Reeducarea de la Aiud”
Sergiu Grossu – „Spălarea Creierului”
Ioan Muntean – „La pas prin reeducările de la Pitești, Gherla și Aiud”