Distribuie articolul

În toamna anului 1978, din secolul trecut, când ne-am mutat cu familia la Cluj, primul lucru care l-am făcut m-am dus la Casa de Cultură a municipiului. Acolo, pe același palier am dat peste poetul Ion Andrașoni, care, mai târziu am aflat, că era directorul Casei Creației Populare.El m-a îndrumat spre biroul tovarășului Marcu care era metodistul Casei de Cultură.acesta foarte amabil mi-a spus programul cenaclului literar. Astfel am aflat că ședințele se țin joia la ora 17.

Am participat cu mare plăcere la ședințe. Erau conduse de tovarășul Marcu. Acolo i-am cunoscut pe Radu Săplăcan, tânăr critic literar din Dej, pe Trifoiu, un bătrân care trecuse prin groaznicele închisori comuniste (21 ani), amintind fiind, mult mai târziu de scriitorul Ionuț Țene, în cartea ”Neînfrânții”, elevul Sorin Grecu, un poet care promitea, pe Constantin Zărnescu, redactor la revista ”Tribuna ”, care venise ca invitat special, pe domana inginer Tatomir și mulți alții.

Întâlnirea dintre mine și scriitorul Constantin Zărnescu a fost entuziasmantă, fiindcă amândoi veneam din aceași zonă a Olteniei de nord. El din Lăpușata și eu din Drăgășani, localități din același județ, Vâlcea.În discuțiile prietenești pe care le-am avut, am descoperit cunoștiințe comune, înclusiv întâlniri avute pe meleagurile vâlcene, organizate de comitetul de Cultură și Artă Vâlcea. Între timp am devenit prieteni de familie. Puica, soția lui, și Titina, soția mea, au devenit prietene.În unele duminici mergeam împreună la ”iarbă verde”.În aceste escapade discutam literatură și chiar…politică anti Ceaușescu. Era o plăcere să-l aud vorbind despre romanul românesc contemporan. Punea atâta pasiune în vorbire că mă captiva.

El m-a invitat să frecventez ”Cenaclul Tribuna ”, punându-mă secretarul cenaclului. Primind această ”funcție” făceam cronica săptămânală a cenaclului, care apărea, în săptămâna următoare, în paginile revistei. Din când în când, atât D.R.Popescu, redactorul șef al prestigioasei reviste și nașul de cununie al familiei Zărnescu, ulterior și Vasile Sălăjan, următorul redactor șef, oferea câte o pagină de revistă pentru creațiile membrilor cenaclului.Unde mai publicam și eu.Cu condița ca Bolba Mateescu, secretară cu cultura PCR să aprobe.Dânsa era ”ochii și urechiile” propagandei unui regim criminal.

Ședințele cenaclului erau adevarate lecții de literatură și creație literară.La ședințe participau foarte mulți tineri, studenți, oameni de toate vârstele, din toată țara.La acest cenaclu s-au format mulți scriitori, care azi fac cinse literaturii române. Printre acestia sunt: Emil Hurezeanu, Ioan Negru, Sorin Grecu, Ion Burnar, din Baia Mare, Gheorghe Mihai Bârlea,Vasile Chira, Gh.Chivu, poeții din Gorj, din Vâlcea, Dolj etc. Constantin Zărnescu cu tact pegagogic, îi îndruma, le corecta lucrările și insista pe lângă conducerea revistei ca ele să fie publicate. Din câte cunosc eu, Constantin Zărnescu era cel mai căutat redactor de tinerii care ”băteau la ușa confirmării” din întregul colectiv redacțional.

În urma unei scrisori scrise de soția mea poeta Titina Nica Țene la revista ”Flacăra ”, în care critica regimul de înfometare a populației de către criminalul de Ceaușescu, a fost anchetată de odioasa Securitate, de colonelul Velea, și dată afară din serviciu.Urmare acestui fapt nu am mai putut să plătim ratele la apartament.Riscam să fim dați afară.Dar, cu ajutorul lui Constantin Zărnescu, și mai ales prin Vasile Sălăjan, a fost angajată cu o jumătate de normă la ”Tribuna ”.Ajungând până la urmă secretara redacției.

După revoluție m-am întâlnit cu colonelul Velea, care se pensionase. Întâlnirea a avut loc la cofetăria ”Croco ”. Acesta, la o cafea, și-a cerut iertare. Și printre altele mi-a spus că el participa la toate ședințele cenaclului, într-o cameră de alături, și asculta discuțiile noastre la un aparat. În sala de ședințe, erau microfoane, pe care eu, în timpul revoluției, împreună cu doi de la telefoane le-am dezafectat.

Însă, și acum, avem o amăreală în suflet. Revista nu i-a publicat poezii niciodată. Doar, prin intervenția poetului Ion Mărgineanu, i-a publicat poezii în pagina Alba-Iulia, ca supliment în cadrul revistei ”Tribuna. ”

-Măi Negoiță de ce nu o publici pe tovarășa Țene? S-a adresat Mărgineanu poetului Negoiță Irimie, care era șeful secței de poezie. Poet care în anul 1957 m-a debutat pe mine cu poezia ”Eu m-am născut când… ”.

-Nu pot Ioane! Ști tu…ăia!

-Bă, fricoși sunteți! Vedeți să nu vă scăpați în pantaloni!

Asta a fost discuția dintre cei doi, la care a asistat și soția mea.

Din păcate, scriitorul Constantin Zărnescu a fost schimbat de la conducerea cenaclului și înlocui cu scriitorul Tudor Dumitru Savu, care prin atitudinea sa față de cenacliști, cenaclul s-a autodizolvat.

La fiecare cenaclist care lua cuvântul îi spunea:

-Stai jos, că ești prost!

Să fi fost pus de Securitate? Pentru a-l desfința!? Să fi intervenit Eugen Uricaru secretarul de partid și un fel de securist sadea?

Și când mă gândesc că… ”democrații ”scriitori l-au ales pe politrucul Uricaru Președintele Uniunii Scriitorilor. Vorba zicalei: ”Cum e turcul și pistolul. ”

*

După evenimentele din decembrie 1989, poeta Titina Nica Țene a fost titularizată secretară. Redactorii îi spuneau ”Șefa ”.

Eu am publicat câteva articole în ”Tribuna” despre bursa mea primită de doamna ambasadoare Karen Fogg în Belgia, pentru a cunoaște structurile Uniunii Europene, la ușa căreia băteam.

Din păcate frumoasa prietenie cu Constantin Zărnescu s-a întrerupt. Îmi pare rău.Nu-l învinovățesc. De vină a fost sistemul, și mai ales un ofițer de securitate din Cluj-Napoca, care este poet. Doamne! Cât rău au făcut acești slujbaș ai răului, ziși ofițeri de securitate, poporului român. Unii din ei și acum. Prea multe drepturi l-i s-au dat și acum. Vezi cazul generalilor.

Al. Florin Țene