Distribuie articolul

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, joi seara, după remiza, scor 0-0, cu Neman Grodno, în turul secund preliminar al Conference League, că formaţia sa a avut două penalty-uri neacordate de arbitru, însă a subliniat că este bine că nu a primit gol, titreză Agerpres.

„Eu ştiu ce meci va fi în retur. Pentru că de fiecare dată când am jucat (n.r. – formaţiile româneşti) cu echipe din Belarus meciurile s-au terminat 0-0, 1-0 sau 1-1. Pentru că echipele din fostul spaţiu sovietic sunt foarte bine pregătite fizic, agresive şi organizate. Ei azi nu au riscat nimic, au jucat simplu şi corect. Noi am pus mai multă presiune în repriza a doua, am avut şi două penalty-uri neacordate… chiar aş vrea să le revăd. Dar nu e VAR, iar nouă azi ne-a lipsit VAR-ul. Dacă dădeam gol se schimba meciul şi poate jucam şi noi altfel la 1-0. Dar asta e, bine că nu am primit gol până la urmă”, a afirmat Petrescu la postul Digisport.

„Deplasarea e în Ungaria, bine că nu e aşa de lungă. În acelaşi timp, cei de la Grodno nu au meci, se vor odihni şi se vor pregăti. Va fi greu returul, e posibil să fie şi prelungiri, şi lovituri de departajare, e posibil orice. Azi slăbiciunea lor a fost că au căzut puţin fizic pe final, dar în rest au stat foarte bine în teren, ne-au pus probleme. Şi după egalul ăsta au şi moralul bun. Trebuie să fim realişti, avem şansele noastre, trebuie să mergem acolo să ne calificăm”, a adăugat antrenorul.

Meciul din manşa secundă va avea loc pe 1 august, pe Gyirmoti Stadion din Gyor (Ungaria), de la ora 21:00.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: