Sărbătoare 2 iulie 2024. Cine a fost Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (Video)

Marţi, 2 iulie 2024, românii îl prăznuiesc pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, chiar dacă puţini români ştiu că marele domnitor al Moldovei a fost şi canonizat în 1992.

Sfântul Ştefan cel Mare a fost fiul lui Bogdan Vodă şi Oltea Maria, respectiv nepotul lui Alexandru cel Bun. Conform crestinortodox.ro, Sfântul Ştefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei, între 1457 şi 1504, şi s-a remarcat drept un apărător al creştinătăţii, fiind canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în iunie 1992.

Sfântul Voievoi Ştefan cel Mare obişnuia să meargă de tânăr la cuviosul David Daniil Sihastru, fiind astfel considerat şi un mărturisitor al credinţei, slujirea Sfintei Biserici fiind o raţiune a existenţei sale.

Plină de semnificaţie duhovnicească este ruga Sfântului Ştefan cel Mare înfăţişată pe steagul biruinţelor sale cu chipul Marelui Mucenic Gheorghe „purtătorul de biruinţă” ucigând balaurul cel cu multe capete: „O, răbdătorule de patimi şi purtătorule de biruinţă, Mare Mucenic Gheorghe, care în nevoi şi nenorociri eşti grabnic apărător şi ajutător şi celor necăjiţi bucurie nespusă, primeşte de la noi şi această rugăciune a smeritului robului Tău, domnul Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei …”.

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a trecut la cele veşnice în 1504 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Putna.

Conform sursei amintite există, însă, mulţi care resping sfinţenia lui Ştefan cel Mare şi consideră că acesta nu merita canonizat.

Intrat definitiv în conştiinţa neamului românesc, Domnitorul Ştefan cel Mare, cea mai legendară figură a istoriei Moldovei, prin înaltele sale trăsături de vajnic apărător al hotarelor ţării şi a Credinţei strămoşeşti, dovedite cu prisosinţă în cei 47 de ani de domnie (1457-1504), durată care nu a mai fost egalată vreodată in toată istoria ţării noastre, rămâne, fără îndoială, o adevărată, nepieritoare şi emblematică personalitate a istoriei Evului Mediu românesc şi nu numai.

Se împlinesc, iată, la 2 iulie 2024, 520 de ani ai nemuririi sale…

După jumătate de mileniu şi încă două decenii de atunci, tot mai strălucitoare şi mai glorioase ne rămân în conştiinţa noastră de contemporani excepţionalele sale calităţi de om politic, strateg şi diplomat, de neînfricat luptător pentru apărarea integrităţii Moldovei şi de sensibilă şi bine conturată iniţiativă pentru dezvoltarea şi înflorirea culturii; la acestea adăugându-se cu pregnanţă nestrămutata poziţie a sa de apărător al creştinătăţii şi al Europei împotriva turcilor şi a islamului. Acestă ultimă afirmaţie este întărită şi de cele conţinute în scrisoarea de felicitare ce i-a fost adresată de Papa Sixtus al IV-lea, după glorioasa şi răsunătoarea sa victorie obţinută împotriva turcilor, în condiţiile unei evidente inferiorităţi ale oştirii moldovene, în Lupta de la Podul Înalt (Vaslui -1475), care l-a numit “Athieta Cristi” (atletul lui Cristos), ce a stopat impresionant şi decisiv marşul triumfal al turcilor spre centrul Europei – leagănul creştinătăţii.

Despre Ştefan cel Mare, atât cronicile vremii sale, cât şi cele ale vremurilor ce au urmat, cum şi scrierile istorice ce se continuă cu nedezminţit interes şi în zilele noastre, pomenesc cu luare aminte despre însemnătatea actelor de curajoasă şi înţeleaptă cârmuire a poporului şi a întregii Moldove de-a lungul îndelungatei sale domnii, consemnând percepţia definitivă a acestuia în tradiţia şi creaţia populară: “Ştefan Vodă, domn cel Mare/ seamăn pe lume nu are/ decât numai mândrul Soare!”

Dar se cuvine, la ceas de praznic împărătesc, să-i receptăm figura, aşa cum este ea încrustată în filele de Cronică de pana măiastră a lui Grigore Ureche: “Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fără giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu gândeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se cădzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: den pom bun roade bune or să iasă.”

Şi tot din Cronica Ţării Moldovei aflăm, luând izvor de mărturisire, despre nestrămutata lui împărtăşire şi slujire cu sfinţenie a credinţei ortodoxe a neamului moldovenesc, după cum “glăsuiesc”, nepieritoare, filele sale îngălbenite de vremea trecătoare. Astfel, după memorabila victorie asupra Imperiului Otoman, prin înfrângerea zdrobitoare a numeroasei armate turceşti de peste 120 mii de “spahii”, conduse de Suleiman Paşa, Ştefan cel Mare “nu a fost cuprins de trufie, ci a postit patru zile numai cu pâine şi apă şi în toată ţara a dat de veste ca nimeni să nu se laude cu această izbândă, ci s-o atribuie lui Dumnezeu şi numai Lui această laudă.”

A ajuns pe tronul Moldovei după ce l-a înfrânt, la 12 aprilie 1457, pe Petru Aron, răzbunându-se astfel pe cel care i-a ucis tatăl (Bogdan al II-lea) şi după ce, la 14 aprilie 1457, merge “pe locul ce se chema câmpia Direptății, lângă cetatea de scaun, întreabă pe cei de față, dacă le este cu voie să le fie domn. Adunarea în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți, ostași și toată țara proclamară pe Ștefan ca domn legiuit al Moldovei. ”

NapocaNews