Distribuie articolul

Parlamentul European a decis joi să îi acorde un nou mandat de cinci ani în fruntea Comisiei Europene Ursulei von der Leyen din Germania, anunță news.ro.
Deputaţii din Parlamentul European şi-au exprimat opţiunea prin vot secret, iar votul nu a fost lipsit de emoţii pentru Ursula von der Leyen, prima femeie care obţine două mandate consecutive în fruntea executivului european, ceea ce este de natură să ofere continuitate conducerii UE într-o perioadă de provocări economice şi geostrategice.

În vârstă de 65 de ani, ea şi-a prezentat liniile directoare ale viitoarei sale preşedinţii într-un discurs adresat direct deputaţilor europeni

În vârstă de 65 de ani, ea şi-a prezentat liniile directoare ale viitoarei sale preşedinţii într-un discurs adresat direct deputaţilor europeni joi dimineaţă, în încercarea de a obţine cele minimum 361 de voturi de care avea nevoie pentru o majoritate în Parlamentul cu 720 de locuri. Prezentându-şi priorităţile pentru următorii cinci ani, ea a promis să se concentreze pe creşterea competitivităţii economiei UE şi a promis să rămână alături de Ucraina atât timp cât va fi necesar.

Dacă nu ar fi obţinut reconfirmarea în funcţie, situaţia s-ar fi complicat foarte mult, iar liderii UE ar fi trebuit să găsească o alternativă.

Europarlamentarii români au stat ca panseluțele. Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a declarat joi, după ce Diana Șoșoacă a fost evacuată din ședința de plen a Parlamentului European, că liderul extremei drepte franceze, Jordan Bardella, aflat la câteva scaune în fața sa, a făcut un gest ca și cum ar fi întrebat dacă Șoșoacă este nebună:

„A fost un moment trist pentru imaginea României. Poate doamna aceasta nu realizează, probabil că nu vrea să aducă deservicii imaginii României, dar vă asigur că a adus mai multe decât a adus oricine în Parlamentul European din momentul în care noi am intrat în Uniunea Europeană și avem membri în Parlamentul European. Niciodată în istoria prezenței noastre în instituțiile europene nu s-a întâmplat așa ceva.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: