La capătul a doi ani de neutralitate, în august 1916, din ordinul regelui Ferdinand, armatele române au trecut Carpaţii pentru eliberarea Transilvaniei.

Intrată în război alături de Franţa, Italia, Rusia şi Anglia, care formau Antanta, ţara noastră s-a găsit singură în faţa armatei germane şi austro-ungare, sprijinită de aliaţii turci şi bulgari, fiind astfel obligată să suporte o ripostă concertată a inamicului.

A fost un an cu pierderi grele pentru armata română, nevoită să abandoneze Oltenia, Dobrogea şi Muntenia pentru a se retrage în Moldova. Cu toate aceste pierderi teritoriale, dar mai ales umane, lupta nu a fost abandonată, iar frontul avea să fie stabilizat la porţile Moldovei.

Cu un rege şi un guvern retras la Iaşi, alături de întreaga comandă a armatei române, dar şi cu un ajutor de data aceasta consistent din partea Misiunii Militare Franceze, s-a reuşit reorganizarea armatei române în vara anului 1917.

Succesul înregistrat de Armata II la Mărăşti a determinat Puterile Centrale să îşi revizuiască strategia. Se renunţă la ofensiva în zona Nămoloasa, iar forţele germane sunt proiectate atât în zona Oituz, cât şi în sudul Moldovei – la nord de Focşani, în punctul strategic Mărăşeşti. Prin victoria pe frontul românesc, Germania şi aliaţii săi urmăreau intrarea în Ucraina, creându-se, astfel, premisele ideale pentru câştigarea războiului în est.

Bătălia de la Mărăşeşti s-a desfăşurat în trei etape, din 24 iulie/6 august până în 21 august/3 septembrie 1917, pe o lungime a frontului de aproximativ 35 km şi a fost cea mai importantă confruntare miliară de pe frontul român din vara anului 1917. Forţele care s-au opus în timpul luptelor au fost semnificative:pe de o parte, Armata IV rusă – compusă 84 de batalioane, 32 de escadroane, 79 de baterii – şi Armata I română – alcătuită din şase divizii, printre care una de cavalerie, trei brigăzi, Grupul de artilerie grea, Grupul II aeronautic, iar de partea Puterilor Centrale, Armata IX germană(general de infanterie Johannes von Eben) – formată din 174 de batalioane, 16 de escadroane, 150 de baterii, trei escadrile, o companie de ciclişti ş.a.

Operaţia ofensivă a fost planificată de comandamentul român, în acord cu comandamentul rus de pe frontul din Moldova, dar  armatele ruse, pe fondul revoluției, s-au retras în debandadă, descoperind flancul nordic al frontului româno-rus din Moldova.

Acestea erau auspiciile sub care debuta ceea ce istoriografia română a numit „bătălia de la Mărăşeşti”, iar cea germană, „bătălia de străpungere de pe Putna şi Şuşiţa”.

Bătălia de la Mărăşeşti, care a început pe 6 august 1917, a durat până pe 3 septembrie 1917.

Pe aici nu se trece

„Marea încleştare a durat 29 zile  şi a angajat, de ambele părţi, 25 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie şi o brigadă de cavalerie. 16 din cele 29 de zile au fost marcate de lupte deosebit de înverşunate, de atacuri şi contraatacuri, toate consumate la cea mai înaltă tensiune. Alături de Mărăşeşti, în geografia istorică a românilor şi-au căpătat un loc aparte nume de localităţi, râuri sau păduri: Bizigheşti, Străjescu, Furceni, Doaga, Moara Albă, Şuşiţa, Zăbrăuţ, Chicera, Cosmeşti, Călini, Răzoare, Muncelu. Tentativa inamicului de a străpunge frontul ţinut de Armata 1 română (comandată, succesiv, de generalii Constantin Cristescu şi Eremia Grigorescu) a fost dejucată. Aici, la Mărăşeşti, armata română a repurtat o nouă şi mare victorie, dovedind lumii că pe aici nu se trece”, potrivit istoricului Constantin Kiriţescu.

Luptele de la Mărăşeşti au rămas în istorie ca „pagina cea mai strălucită a marelui nostru războiu naţional”, iar oraşul erou a căpătat, prin jertfa ostaşilor români şi a aliaţilor ruşi şi francezi, nu numai o consacrare naţională, ci şi una internaţională.

Astfel că alegerea celui mai mare monument consacrat Primului Război Mondial, mausoleul de la Mărăşeşti, nu a fost întâmplătoare.

„Iniţiativa ridicării unui mausoleu la Mărăşeşti s-a luat la Congresul Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor din România desfăşurat în anul 1919, la care participau reprezentantele acestei organizaţii de pe tot cuprinsul României. Societatea a fost fondată în anul 1910 de către un grup de doamne din înalta societate şi anume: Alexandrina Gr. Cantacuzino, Anastasia Gr. Filipescu, Elena Odobescu, Eliza Mavrocordat, Zoe Gr. Râmniceanu. Propunerea de ridicare a unui Mausoleu la Mărăşeşti a fost înaintată regelui Ferdinand şi guvernului condus de Ion I. C. Brătianu. Pentru obţinerea de fonduri, încă din anul 1919 s-au lansat peste 9.000 de liste de subscripţie. Locaţia Mausoleului s-a stabilit pe cele 20 hectare cedate de către George G. Ulise Negroponte, proprietarul pământurilor din zona aleasă pentru monument, întocmindu-se şi un Act de donaţie, la 14 iulie 1921”, se arată în documentele Muzeului Vrancea.

Inaugurarea Mausoleului s-a făcut la 18 septembrie 1938, în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a numeroase oficialităţi.

Inaugurarea Mausoleului s-a făcut la 18 septembrie 1938

În centrul mausoleului Mărăşeşti se află sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, decedat la data de 21 iulie 1919, fost Prim Cavaler al Legiunii de Onoare, decorat cu Steaua României şi Ordinul „Sfântul Gheorghe şi Sfânta Ana” al Ţarului Rusiei, titrează Adevărul.ro.