Distribuie articolul
Rușine. Cele două sceptre au fost reperate de autoritățile române după ce o casă de licitaţie din Germania le-a scos la vânzare în Franţa, în luna mai a acestui an.

Ministerul Culturii din România a sesizat autoritățile, iar obiectele au fost retrase de la licitație și se fac eforturi pentru readucerea lor în țară, potrivit Observator.

Unul dintre cele două sceptre a fost oferit lui Nicolae Ceaușescu când Marea Adunare Naţională l-a ales, în 1974, preşedinte al Republicii Socialiste România.

Ştefan Voitec i-a dăruit eşarfa tricoloră cu stema ţării şi sceptrul prezidenţial, copiat după unul al Regelui Ferdinand. Istoricii spun că, la acea vreme, mulţi s-au întrebat cum poate sta un sceptru în mâinile unui preşedinte. Salvador Dali i-a trimis o telegramă prin care îl felicita ironic pentru acest gest.

Pentru că nu au prins sarcasmul, comuniştii au publicat scrisoarea în ziarul Scânteia.

Al doilea sceptru i-a fost oferit la momentul la care Nicolae Ceauşescu devenea comandant suprem al forţelor armate. După Revoluţia din 1989, urma sceptrelor s-a pierdut şi s-a crezut că au fost confiscate de revoluţionari.

Vânzătorul din Germania a postat anunţul privind licitaţia şi pe pagina lui de socializare, în urmă cu trei luni. Acesta a pus un preţ de pornire de 20.000 de euro. Acuzaţiile sunt de furt calificat, tăinuire şi spălarea banilor. Dosarul este la Parchetul General.

NapocaNews