Săptămâna trecută am pierdut un contracandidat “suveranist pro-european și pro-NATO” la alegerile prezidențiale. Păcat!… Dar s-a compensat pierderea săptămâna asta: am câștigat un contracandidat “conservator pro-occidental”. Aș completa, și pro-industria de armament americană, pro-slava Ucraina și pro-genocidul din Gaza.
Și, pentru că e pro tot ce trebuie, nu ca mine, extremist, doar pro-interesele naționale, presa întreagă a preluat știrea și a întors-o pe toate părțile.
Adevărul e că și era o știre de mare importanță, cum două partide de care nu a auzit nimeni, unul fondat de Macovei, au intrat sub umbrela unui nou partid de care nu a auzit nimeni, al pastorului pro-occidental, mare fan și el al Monicăi Macovei.
La vremuri noi, tot noi.
Ce ți-e și cu suveranismul ăsta românesc, cum trebuie el să își semnalizeze stăpânul încă de la lansarea candidaturii!…
Eu n-am stăpân, partidul PPR n-are stăpân, așa că vă rog frumos să ne scoateți din schema “fragmentarea mișcării suveraniste”, noi nu stăm la masă cu oamenii ăștia, suntem din altă lume.
Dacă mai aveți vreo 4 ani de irosit cu răul cel mai mic, dacă vreți un suveranism ”moderat”, e plină taraba politică de opțiuni, la prețuri îmbietoare și cu reclamă prin securici.
Însă dacă vă dați seama că nu mai e timp, atunci aveți o singură opțiune, o opțiune care acum se întărește cu oameni exact ca noi, pentru ca, peste o lună, să vă propunem cea mai puternică echipă pentru președinția și parlamentul României.
Voi alegeți!
Dr. Răzvan Constantinescu
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

