Distribuie articolul

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că autoritățile franceze l-au reținut pe patronul Telegram, Pavel Durov, pentru a avea acces la codurile de criptare Telegram.

Potrivit ministrului de externe, Franța a luat o astfel de decizie „la sfatul cuiva”. El a adăugat, de asemenea, că relațiile dintre Moscova și Paris sunt la cel mai scăzut punct, inclusiv din cauza poziției Franței cu privire la problema libertății de exprimare.

Detenția lui Durov a demonstrat că Telegram este „cu adevărat protejat”, a spus Lavrov.

CEO-ul Telegram Pavel Durov, audiat în legătură cu 12 infracţiuni privind ”infracţionalitatea organizată”

CEO-ul mesageriei criptate Telegram Pavel Durov este audiat în cadrul unor investigaţii lansate cu privire la infracţiuni de ”crimă organizată” – între care refuzul de a comunica informaţii necesare unor interceptări autorizate de lege şi asociere de răufăcători – anunţă luni procuroarea Parisului Laure Beccuau, relatează AFP, conform News.ro.

Această procedură judiciară – deschisă la 8 iulie, în urma unei anchete preliminare a Jurisdicţiei naţionale franceze a luptei împotriva corpuţiei (JUNALCO) – vizează în total 12 infracţiuni, precizează într-un comunicat Laure Beccuau.

Napocanews.ro

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: