U-BT Cluj-Napoca a câştigat, sâmbătă, ediţia a 11-a a turneului de baschet masculin Memorialul ”Antonio Alexe”, în Oradea Arena, după ce a învins în finală echipa gazdă, CSM CSU Oradea, cu 93-84 (26-15, 26-23, 26-22, 15-24).
De la orădeni s-au remarcat Kris Richard, cu 17 puncte, 4 pase decisive, 3 intercepţii, Sayeed Pridgett, cu 14 puncte, Donatas Tarolis şi Paulius Petrilevicius, cu câte 13 puncte, potrivit site-ului oficial al clubului.
Cei mai buni de la campioana României au fost Zavier Simpson, cu 25 de puncte, 11 pase decisive, 9 recuperări, şi Kevin Hervey, cu 22 puncte, 6 recuperări.
În finala mică, Slask Wroclaw a învins formaţia KK Igokea (Bosnia-Herţegovina), cu 76-74.
Antonio Alexe, un baschetbalist de marcă al României, a decedat pe 21 ianuarie 2005, la 35 de ani, într-un accident rutier. El a evoluat la începutul carierei la Oradea (1988-1993), după care a jucat la Szolnoki Olaj, Soproni KC, Falco KC Szombathely, West Petrom Arad şi CSU Asesoft Ploieşti.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

