Iaca, „podul” constituțional al CCR s-a sfărâmat…

Suntem în fața unui abuz uriaș. Unul în care unui candidat îi este interzis un drept constituțional, acela de a fi ales, strict pentru opinii și idei… Nu pentru fapte săvârșite și, mai ales, condamnate de către o instanță. Iar așa cum, astăzi, CCR îi interzice unui candidat să candideze, la fel, curtea poate interzice oricui (nu doar acelui candidat), dreptul de a alege!… Fără a exista o condamnare în Justiție. O condamnare definitivă.

Și nu, nu este un blocaj constituțional accidental… Unul în care CCR a ajuns să ia o decizie capitală tocmai pentru că este o instituție căreia, constituțional, nu îi pot fi atacate deciziile. Nici direct, nici prin forme juridice de recurs. Nu, în țară, ci doar la nivelul instituțiilor internaționale de drept, dar ale căror posibile condamnări ale României pentru abuzul CCR nu vor avea efect imediat. Nici măcar unul „ulterior”. Ci unul în timp, moral, poate la ani după finalizarea mandatului celui ales prin discriminarea pozitivă făcută de CCR. Pentru că, în esență, oricare dintre candidații nescoși din competiție de către CCR va rămâne, ca eventual președinte „ales”, cu o tinichea de gât: ales grație selecției inițiale făcute de către CCR, prin discriminarea pozitivă de a nu fi fost scos din joc. Or, prin unirea actualilor candidați admiși de către CCR pentru dreptul constituțional (!) de a candida și asumarea unui act de neparticipare, de boicotare (ca drept democratic) a alegerilor (practic, pentru oricare dintre ei, a propriilor alegeri) este singurul mod în care decizia abuzivă a CCR la adresa unuia dintre candidați poate fi pusă temporar între paranteze. Răstimp în care forul legislativ ar trebui să așeze în litera legii limitele de acțiune ale CCR.

Dar nu vom ajunge acolo. Pentru că scopul a fost tocmai scoaterea definitivă a țării din siajul ultim constituțional. De drept constituțional democratic. Iar „executarea” unui candidat pentru ideile, afinitățile și chiar modul lui de gândire pregătește, de fapt, ziua de mâine, și nu de după acest mandat ce stă să înceapă, ci acel mâine imediat, în care alegerea electoratului să nu mai conteze. Sau să conteze între limitele „constituționale” puse de acești abuzatori ai statului de drept.

Dacă scopul nu era tocmai să faulteze Constituția prin principalul ei veghetor, atunci sistemul ar fi urmat niște pași legali, și poate atunci și legitimi, prin „executarea” ca la carte a „proscrisului”. Prin fabricarea unui dosar penal pentru afirmațiile considerate neconstituționale și nu prin motivarea vehiculării de către acesta a unor discursuri arbitrare ca interpretare, lipsite de conținut imputabil juridic, prin acele fundamentări ale CCR -ului de forma „se pare că” ori „este de notorietate că”, sau invocarea unor declarații media ori participarea candidatului la anumite evenimente publice…