Distribuie articolul

Aniversarea centenarului învăţământului teologic academic de la Cluj-Napoca reprezintă un moment semnificativ în viaţa Bisericii şi a învăţământului teologic românesc, afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat, miercuri, Congresului Naţional al Facultăţilor de Teologie din Patriarhia Română, titrează Agerpres.

„Aniversarea centenarului universitar clujean reprezintă un moment semnificativ în viaţa Bisericii şi a învăţământului teologic românesc, fiind un prilej de apreciere a generaţiilor de profesori care au onorat această instituţie de învăţământ şi cultură teologică, dar şi o ocazie de a cultiva vocaţia mărturisitoare a Ortodoxiei româneşti în diversitatea etnică, confesională şi culturală din Transilvania”, a transmis Patriarhul.

Potrivit Patriarhului BOR, manifestările ştiinţifice naţionale şi internaţionale, organizate de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, la care au participat reprezentanţi ai învăţământului teologic universitar din ţară şi străinătate, confirmă „activitatea academică valoroasă” desfăşurată în această prestigioasă instituţie academică din Patriarhia Română.

Congresul Naţional al Facultăţilor de Teologie din Patriarhia Română, cu tema „Vocaţia vindecătoare a Ortodoxiei”, se desfăşoară în cadrul manifestărilor prilejuite de ‘Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor’ şi ‘Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi’. Ajuns la cea de a X-a ediţie, congresul din acest an este organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi reuneşte ierarhi, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior, decani, directorii Departamentelor de Teologie, directorii Şcolilor Doctorale şi profesori de la Facultăţile de Teologie Ortodoxă din ţară.

NapocaNews