Distribuie articolul
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, s-a referit la alegerile din România, arătând că ”oamenii care votează pentru schimbare nu sunt un lucru neobişnuit”, că aceasta este ”esenţa democraţiei”, dar a atras atenţia că ”securitatea, economia în creştere şi libertatea de a călători de care România s-a bucurat din ce în ce mai mult, în ultimii treizeci de ani, nu sunt întâmplătoare”, ci beneficiile aderării la NATO, la UE şi, în curând, la zona Schengen.
„Statele Unite nu spun altor democraţii pe cine să aleagă. Dar nu ar trebui să existe nicio îndoială cu privire la valoarea alianţei transatlantice în ceea ce priveşte contribuţia la construirea Europei şi a României pe care le avem astăzi. În ansamblu, Europa şi România sunt mai sigure, mai prospere şi mai libere decât oricând în istorie”, a subliniat Kavalec.„Este o tradiţie în cadrul sărbătorii americane a recunoştinţei să ne gândim puţin la lucrurile pentru care suntem recunoscători. Este vorba despre lucrurile personale: familiile noastre şi persoanele dragi, mijloacele noastre de trai, comunităţile noastre, capacitatea de a trăi şi de a călători liber, de a studia, de a începe o nouă afacere sau de a te antrena şi de a concura pentru a-ţi reprezenta ţara la Jocurile Olimpice. Scopul Zilei Recunoştinţei este să nu considerăm că aceste lucruri vin de la sine. Din păcate, vecinii ucraineni ştiu prea bine acest lucru. Invazia brutală a Rusiei în Ucraina ne arată cât de brusc ne pot fi luate acele lucruri personale, de zi cu zi, pentru care suntem cei mai recunoscători”, a afirmat Kathleen Kavalec, în discursul ţinut la micul dejun de Ziua Recunoştinţei organizat de Camera de Comerţ Americană în România (AmCham).

Ambasadorul SUA s-a referit apoi la parteneriatul strategic dintre SUA şi România.

„Dacă nu beneficiem de securitate, dacă nu avem oportunitatea de a urmări prosperitatea sau dacă nu ne putem baza pe statul de drept şi pe protecţiile care fac parte din valorile noastre democratice comune, nu suntem liberi să ne urmăm visele. De aceea, aceştia au fost pilonii parteneriatului strategic de 27 de ani dintre Statele Unite şi România. În ultimele două decenii de când România a aderat la NATO, securitatea sporită oferită de Alianţă a adus acestei ţări creştere economică şi stabilitate, investiţii sporite, integrare pe pieţele globale, noi locuri de muncă şi noi oportunităţi pentru potenţialii antreprenori”, a arătat Kavalec.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: