Distribuie articolul

Jurnalistul şi scriitorul Nestor Rateş (1933-2024), o personalitate marcantă de origine evreiască a exilului românesc şi o voce neobosită a libertăţii şi adevărului, auzită prin intermediul postului de radio Europa Liberă, a trecut în eternitate, anunţă Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

„Nestor Rateş va rămâne în amintirea tuturor ca o voce a conştiinţei şi un simbol al rezistenţei prin cuvânt împotriva unui regim represiv. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, transmite marţi IICCMER.

Născut în România şi absolvent de filosofie la Universitatea din Bucureşti, Nestor Rateş şi-a început cariera jurnalistică la AGERPRES, iar din 1973, după plecarea din ţară, s-a alăturat departamentului românesc al Radio Europa Liberă, postul de radio transformat, în perioada comunistă, într-un simbol al speranţei românilor şi unica punte de legătură cu lumea occidentală.

Pe parcursul a douăzeci de ani, în redacţiile din Washington, Munchen şi Praga, Nestor Rateş a fost de două ori director al departamentului de la Radio Europa Liberă, oferind românilor acces la informaţii esenţiale despre evoluţia lumii, inclusiv despre evenimentele din alte ţări comuniste.

Alături de alte voci cunoscute ale exilului românesc, precum Ghiţă Ionescu, Noel Bernard, Vlad Georgescu, Emil Georgescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Mircea Carp, Cornel Chiriac, Ion Ioanid, Gelu Ionescu, Şerban Orescu, Emil Hurezeanu, Neculai Constantin Munteanu, Liviu Tofan, a contribuit la menţinerea speranţei şi conştiinţei libere a românilor.

„Nu mă clătinaţi, sunt plin de lacrimi. A murit Nestor Ratesh (1933 – 2024). A fost un ziarist bun. Şi, înainte de toate, a fost un om bun!”, a scris pe Facebook jurnalistul Neculai Constantin Munteanu. AGERPRES / (AS – autor: Daniel Popescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)

 

NapocaNews, Sursa foto: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului/Facebook

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: