Distribuie articolul

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în octombrie 2024, de 11.723 persoane, în scădere cu 54 de persoane, comparativ cu luna anterioară, din care 8.001 beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat – BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), conform Agerpres.

Cei mai mulţi pensionari care primeau pensie de serviciu erau beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, respectiv 5.637, din care 2.619 cu pensie pe bază de contributivitate. În cazul acestora s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu: 25.176 lei, din care 21.918 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 7.279 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna octombrie, 816 de persoane (716 cu pensie pe bază de contributivitate). Pensia medie era de 6.907 de lei, din care 2.973 de lei pensie de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 893 de persoane (667 cu pensie pe bază de contributivitate), pensia medie ridicându-se la 6.131 de lei (3.509 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.387 de pensionari (toţi cu pensie pe bază de contributivitate), iar pensia medie se ridica la 12.987 de lei, din care 8.158 lei suportaţi din bugetul de stat.

Napocanews.ro

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: